Verbul a vorbi face parte din familia lexicală a substantivului vorbă (de la care s-a și format), însemnând „a avea facultatea de a articula cuvintele, a folosi graiul articulat; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții”, stabilind sinonimie cu a grăi, a rosti, a spune, a zice. Varianta intranzitivă se referă la „a sta de vorbă” (a comenta, a discuta, a se întreține, a se înțelege, a se învoi, a se sfătui, a tăifăsui) ori la „a face o expunere; a ține un discurs”.

Există și o mulțime de sensuri adiacente – „a se adresa cuiva” ori „a se exprima într-o anumită limbă” ori „a-și spune cuvântul, a-și exprima voința”. Cele mai frumoase mi se par sensurile figurate, de pildă, felul în care toate lucrurile din jur și toate faptele noastre vorbesc despre noi („a face dovadă; a pleda în favoarea cuiva” – a adeveri, a atesta, a confirma). Pe lângă sinonimele menționate până acum, ar mai fi foarte, foarte, foarte multe regionalisme și arhaisme; aleg, la întâmplare, a blești, a glăsi, a băsădi, a turvini, a vorovi etc. Antonimul pare a fi unul singur – a tăcea.

Continuare »

Verbul a clămpăni face parte dintr-o serie de termeni foarte expresivi, care demonstrează din plin frumusețea și inventivitatea limbii ăsteia bătrâne. S-a format prin derivare, de la interjecția clamp, cu sufixul –ăni, și are două sensuri principale. Cel propriu înseamnă „a produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.”, iar cel figurat – „a vorbi vrute și nevrute, mult și fără rost” – este folosit cu ironie, uneori determinat de structura „din gură”.

Partea foarte interesantă este utilizarea verbului cu referire precisă la berze – „a bate din cioc scoțând un sunet caracteristic”. Se mai folosește și cu privire la clănțănitul din dinți ori la dârdâit, la mâncatul cu zgomot, dar și pentru persoanele care tremură puțin (de bătrânețe). Mai există două variante fonetice asemănătoare – a clăpăi, a clămpăi, dar majoritatea sinonimelor fac trimitere la cea de-a doua semnificație – a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni. Pentru obiceiurile sale cele mai plăcute, românul a găsit câteva nume grozave. Mie mi se lipesc de suflet astea.

Continuare »

* lentoare apare ca substantiv feminin cu genitiv-dativul lentorii

! a leorbăi este un verb regional („a flecări, a trăncăni, a sporovăi”) care are două forme acceptate pentru indicativ prezent el leorbăie/leorbăieşte şi conjunctiv prezent el să leorbăie/leorbăiască. Termenul, în sine, nu m-ar fi de terminat să-l adaug selecţiei de faţă, dacă după el nu ar fi urmat !a leorcăi („a se face leoarcă”) şi !a leorpăi („a mânca sau a bea ceva sorbind cu zgomot”) – care suferă şi ele modificări similare. Inutil să mai spun cât m-am distrat citindu-le!

* lesbian (referitor la lesbianism) apare cu valoare adjectivală şi de substantiv feminin, diferit de termenul asemănător care face referire la Lesbos; pluralul este lesbiene

* lesothian (referitor la Lesotho), în care grupul th se pronunţă t, este adjectiv sau substantiv masculin cu pluralul lesothieni şi femininul lesothiană-lesothiene

! leucemie se desparte acum exclusiv după criteriul fonetic – le-u-ce-mi-e, asemenea tuturor cuvintelor din familia sa, care încep cu le-u-; termenul este substantiv feminin cu genitiv-dativul unei leucemii/leucemiei

Verbul a bârfi este un termen cu origini necunoscute, fiind, conform unor cercetători ai limbii, o creaţie bazată pe relaţia expresivă cu boarfă şi a borfăi, cu fleancă ori fleoarţă. Are două sensuri principale, în funcţie de gradul de agresivitate la adresa altor persoane. Mai întâi, poate însemna „a vorbi mult şi fără rost, a îndruga verzi şi uscate”, fiind sinonim cu a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni.

Viaţa nu trebuie – şi nu poate fi – făcută doar din esenţă şi încrâncenare. Iar palavra e o activitate neserioasă, fără miez ori căutare, dar cred că tuturor ne e simpatică, căci are o savoare aparte, aceea a nimicului şi a nesemnificativului. Atunci când este, însă, răuvoitoare, devine detestabilă: „a vorbi de rău” – sinonim (iarăşi în grade diferite de răutate) cu a blama, a calomnia, a cleveti, a defăima, a detracta, a huli, a ponegri, a ponosi.

Continuare »

Verbul a meliţa are două sensuri figurate importante, amândouă plecând de la semnificaţia proprie a termenului apărut, prin derivare, de la substantivul meliţă. Acesta din urmă denumeşte o „unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică” pentru „a zdrobi şi a curăţa cânepa şi inul de părţile lemnoase, pentru a alege fuiorul”.

Din acest punct de vedere privind lucrurile, este necesar a sublinia faptul că sinonimele cele mai interesante ale meliţei (ca unealtă) sunt substantivele frângător şi zdrobitor, iar de aici, cu trimitere la conotaţiile agresivităţii şi brutalităţii, apare primul sens figurat al acestei acţiuni – „a bate straşnic pe cineva”.

Continuare »

Din punctul meu de vedere, verbul a trăncăni face parte dintre cele care sună grozav. Înseamnă, conform dicţionarelor, „a vorbi mult şi fără rost, a îndruga vrute şi nevrute”, stabilind sinonimie cu a flecări, a sporovăi, a pălăvrăgi, a bârfi. Aspectul care mi-a atras atenţia a fost o altă serie de sinonime, care face mai curând referire la un aspect fizic, concret al verbului – a durăi, a durui, a hodorogi, a hurui, pentru că, iniţial, cuvântul se referea la tot soiul de zgomote neplăcute şi deranjante. De unde se vede că termenul are două conotaţii fundamentale, căci, aşa cum spune şi experienţa mea personală, pe cât de urât şi de prostesc este obiceiul trăncănelii-bârfă, pe atât de plăcută şi de relaxantă este minunata şi lăsata de la Dumnezeu trăncăneală-sporovăială cu amicii.

Continuare »