Rezultate

24 sept.

Cum mi-am petrecut vacanţa de vară

Un elev cu atitudine :))

22 apr.

Cursuri de vară pentru copii şi tineri

Limba engleză poate fi cu uşurinţă învăţată dacă se utilizează ca suport de studiu filmele de desene animate subtitrate, informează Centrului de instruire „Shakespeare School”. Centrul organizează în lunile iunie-iulie cursuri speciale de vară, care se axează mult pe comunicarea directă între profesori şi cursanţi, în cadrul unor piese de teatru puse în scenă chiar de elevi, după ce au vizionat secvenţe din diverse filme de desene animate sau artistice.

Adriana Alionte, directorul general al „Shakespeare School”, explică: „Cursanţii deprind abilităţi de comunicare la acest tip de cursuri. Sunt nişte cursuri intensive în cadrul cărora se joacă piese din filme îndrăgite de copii şi adolesccenţi. Vorbim în cazul copiilor cu vârste între 7 şi 15 ani de poveşti precum Cenuşăreasa, Pinocchio, şi de cei mai mari care văd filme pentru vârsta lor – Piraţii din Caraibe, Harry Potter. Noi facem un remake al filmelor, apoi se vizionează şi urmează regia. Elevii sunt nevoiţi atunci să vorbească mai mult, pentru că au de interpretat un rol”. Prin această metodă de învăţare se dezvoltă inteligenţa multiplă a copilului, aşa cum a fost ea definită de specialişti.

Continuare »

23 aug.

Început de an şcolar la Helen Doron

Vacanţa mare se apropie de sfârşit. Pentru copiii înscrişi la cursurile de vară Helen Doron a fost mai mult decât o vacanţă obişnuită.

Începătorii, cu vârste de la 4 la 7 ani, au învăţat în limba engleză despre continente, ţări şi oraşe, au „mers la cumpărături” în China şi „s-au plimbat” cu autobuzul cu etaj la Londra. Culori, forme, animale de companie, de la fermă şi din sălbăticie au de acum un nume şi în limba engleză. Copiii „au survolat” din balon întregul glob pământesc, au dansat şi au cântat pe ritmuri internaţionale.

Cei cu vârste de la 6 la 12 ani, deja cunoscători de engleză, au pus în scenă 2 piese de teatru, „Goldilocks and Deadlocks” şi „Cinderella”, pe care le-au prezentat festiv în faţa părinţilor.

Continuare »

31 mai

Lecţii demonstrative de limba engleză pentru copii

Centrul de învăţare a limbii engleze Shakespeare School organizează lecţii demonstrative gratuite pentru cursurile de vară de limba engleză „Coloured Summer Sessions”. Lecţiile gratuite sunt deschise tuturor copiiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani şi au ca scop familiarizarea cu metoda de predare a Shakespeare School.

Lecţiile gratuite se desfăşoară începând din 20 mai 2011 şi se desfăşoară la cele două sedii din Bucureşti. O lecţie demonstrativă gratuită durează o oră.

Continuare »

10 mai

Coloured Summer Sessions

Centrul de învăţare a limbii engleze, Shakespeare School, a lansat cursurile intensive de vară de limba engleză pentru copii şi tineri, „Coloured Summer Sessions”, ce se vor desfăşura în perioada iunie-iulie 2011 la cele două sedii din Bucureşti.

Vara 2011 este cu adevărat specială, întrucât Shakespeare School lansează o suită de cursuri unice pe piaţa din România, unul dintre acestea ţintind recrearea pieselor lui Shakespeare într-o manieră modernă, non-conformistă, iar un altul menit să îi antreneze pe copii să descifreze enigme în limba engleză pentru a deveni asistenţii celebrului detectiv Sherlock Holmes.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro