Rezultate

15 iul.

a se preumbla

Verbul a se preumbla este „ruda mai săracă” a lui a (se) plimba, fiind utilizat mai rar, dar în aproximativ aceleaşi contexte ca şi acesta; este un derivat al lui a umbla, iar diferenţele de sens nu sunt foarte mari. Termenul pare ieşit din uz, dar pe mine mă încântă sonoritatea lui moale şi expresivitatea lui arhaică.

Există, de asemenea, şi forme mai vechi – priumbla şi prembla, precum şi variante regionale – preîmbla (în Maramureş şi nordul Moldovei).

Continuare »

28 iul.

Text şi discurs religios

Catedra de Limba Română şi Lingvistică Generală, din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi organizează, în zilele de 13-14 noiembrie 2009, ediţia a II-a a Conferinţei Naţionale „Text si discurs religios”.

Pe baza temelor propuse de către participanţi în anul 2008, precum şi a consultărilor cu cei ce şi-au anuntat intenţia fermă de a lua parte şi la ediţia din 2009, secţiunile care vor găzdui comunicările vor fi în număr de trei:

  1. Traducerea textului sacru;
  2. Retorica discursului religios;
  3. Literatura şi sacrul.


Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro