Verbul a se preumbla este „ruda mai săracă” a lui a (se) plimba, fiind utilizat mai rar, dar în aproximativ aceleaşi contexte ca şi acesta; este un derivat al lui a umbla, iar diferenţele de sens nu sunt foarte mari. Termenul pare ieşit din uz, dar pe mine mă încântă sonoritatea lui moale şi expresivitatea lui arhaică.

Există, de asemenea, şi forme mai vechi – priumbla şi prembla, precum şi variante regionale – preîmbla (în Maramureş şi nordul Moldovei).

Semnificaţia cuvântului depăşeşte – în percepţia mea subiectivă – graniţele înşiruirii abstracte de sunete, aducând cu sine eleganţa pasului lent, cu un clinchet slab ce răzbate până în suflet, o linişte dincolo de fire şi un parfum vechi al vremurilor de mult apuse. Preumblarea îmi pare cumva altfel decât plimbarea, mai lentă, mai atentă la cele din jur, mai relaxată. Nu-mi dau seama de unde vine distincţia, dar parcă preumblarea implică cugetare, meditaţie şi analiză a lucrurilor.