Rezultate

« Previous Entries
20 nov.

„Noaptea de noiembrie” de Alexandru Macedonski

Simţii atunci în mine o repede schimbare…
Părea că mă duc îngeri pe-o dulce legănare…
Lăsându-mi învelişul la viermii din mormânt,
Pluteam prin al meu suflet, mai sus de-acest pământ.
Eram împins de-o forţă şi tainică şi mare,
Şi aripe de vultur răpindu-mă în zbor,
Purtat pe-o rază-albastră, ca raza de uşor,
În casa părintească, muiat în foc de stele,
Intrai pe o fereastră, prin aer tremurai,
Trecui ca o suflare prin părul maicii mele,
Lucii în două lacrimi, şi calea mi-o urmai.
Era un zbor fantastic, un zbor fără de nume,
Ca zborul lui Mazeppa pe calul său legat,
Şi treieram pe vânturi, şi colindam prin lume,
Purtat pe unde corpul odată mi-a călcat. 		I then felt within me a sudden, mighty change…
I thought a troop of angels bore me on a sweet breath…
Abandoning my body to its fate in the grave,
I floated through my soul, high up over the earth.
A huge , mysterious power impelled me; in my flight
Majestic eagle‘s wings took me away and, lo,
A blue ray carried me while I felt light as light,
Steeped in the fire of stars; I entered through a window,
The old parental home flew trembling in the air,
Passed like a gentle whiff over my mother‘s hair,
And sparkling in two teardrops, went on the way it came,
‘Twas a fantastic flight, a flight without a name,
The flight of a Mazzepa tied to his foaming steed,
And I rode astride tempests and wandered east and west,
In places where my body had never stopped to rest.
Câmpiile întinse păreau nişte năluce,
Şi Dunărea un şarpe dormind peste câmpii,
Tot omul o furnică ce naşte şi se duce,
Iar munţii cei gigantici abia nişte copii;
O pată cenuşie în josul meu s-arată,
E marea care vecinic cu pânze e-ncărcată… 		The boundless plains and cornfields looked like so many shadows,
The Danube was a serpent asleep athwart the meadows;
A man was but a shadow which has been bom to die,
The huge mountains were babies; a grey spot under me:
The never-failing harbour of ships and boats, the sea…
Alexandru Macedonski traducere de Leon Leviţchi

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

27 ian.

a (se) neliniști

Verbul a (se) neliniști este un derivat regresiv de la adjectivul neliniștit, printr-un proces destul de sinuos. Adjectivul s-a format, la rândul lui, prin derivare de la liniștit – obținut prin conversiune din participiul verbului a liniști. Prin urmare, între cele două verbe există o legătură, dar nu cea directă, pe care am bănui-o.

Înseamnă „a-și pierde sau a face să-și piardă liniștea sufetească” ori „a se umple de neliniște”, iar sinonimele sunt extrem de numeroase, dar și foarte diferite, în funcție de nivelul neliniștii: a (se) alarma, a (se) agita, a (se) frământa, a (se) intriga, a (se) îngrijora, a-i păsa, a se sinchisi, a (se) speria, a se teme, a (se) tulbura, a se zbuciuma, a se zvîrcoli.

Între ele, se remarcă, de asemenea, un termen livresc – a (se) impacienta și câteva regionalisme – a bindisi, a se cioșmoli, a (se) îngrija, a (se) îngriji, a (se) lărmui. În anumite situații extreme, temenul medical corespunzător este a angoasa. Relația de antonimie pare să fie mult mai simplu de stabilit, pentru că dicționarele indică o singură posibilitate – a (se) domoli.

Toată adolescența am suferit de insomnii. Groaznice. Adormeam spre dimineață, noapte de noapte, până cedam de oboseală. Dormeam apoi ca ursu’ vreo câteva nopți și o luam de la capăt… Pe măsură ce am înaintat în vârstă, lucrurile s-au mai așezat. Cred că am învățat să dorm, dar am și devenit mai pricepută în a îndepărta factorii perturbatori.

Dorm destul de mult și destul de bine, mă odihnesc suficient, mai ales în perioadele în care sunt foarte ocupată. Adorm ușor și relativ devreme, însă, din timp în timp, undeva pe la 3-4 spre dimineața, toate problemele pământului vin peste mine. Mă trezesc, și pe suflet mi se așterne un soi de agitație, îngrijorare, o panică nelămurită, care nu-mi mai dă pace.

Evident, anxietatea mea are întotdeauna motive reale, adică nu vin din senin și știu exact cauza care mă neliniștește, dar lucrurile capătă niște proporții uriașe și imposibil de controlat, iar eu îmi aduc aminte de insomniile grele ale adolescenței… Și mă calmez dintr-odată, pentru că știu că dimineață, pe lumină, totul va fi bine, iar demonii vor intra la loc, în cutiuțele lor mici. Ce bine că învățăm, în timp, să-i domolim!

Publicat de in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza!     Recomanda!

28 nov.

„The Execution of Cornelius Vane” de Herbert Read

Arraign’d before his worldly gods
He would have said:
” I, Cornelius Vane,
A fly in the sticky web of life,
Shot away my right index finger. 		Adus în fața zeilor lumești,
Ar fi vorbit așa:
– “Eu, Cornelius Vane,
O muscă în păienjenișul vieții,
M-am împușcat la degetul arătător.
I was alone, on sentry, in the chill twilight after dawn,
And the act cost me a bloody sweat.
Otherwise the cost was trivial — they had no evidence,
And I lied to the wooden fools who tried me.
When I returned from hospital
They made me a company cook:
I peel potatoes and other men fight.” 		Eram de santinelă, singur, dârdâind
În frigul zorilor de ziuă
Și m-am ales cu un asud de sânge,
Nimica toată – și dovezi n-aveau.
Și i-am mințit pe nătărăii cari m-au judecat.
Când m-am întors de la spital,
M-am pomenit că-s bucător al unității.
Eu tai cartofi și ceilalți luptă.”
For nearly a year Cornelius peeled potatoes
And his life was full of serenity.
Then the enemy broke our line
And their hosts spread over the plains
Like unleash’d beads.
Every man was taken —
Shoemakers, storemen, grooms —
And arms were given them
That they might stem the oncoming host. 		Aproape-un an Cornelius a tăiat cartofi
Și viața lui era senină.
Pe urmă inamicul a rupt frontul,
S-a răspândit pe câmp în trăgători
Și a plouat cu boabe de mătănii.
I-au adus pe toți –
Cizmari, magazineri, grăjdari –
Și le-au dat arme ca să stăvilească
Puhoaiele vrăjmașe.
Cornelius held out his fingerless hand
And remarked that he couldn’t shoot.
” But you can stab,” the sergeant said,
So he fell in with the rest, and, a little group,
They marched away towards the enemy. 		Cornelius le-ntinse mâna fără deget
Zicând că nu mai poate trage.
– “Dar poți înjunghia”, spuse sergentul,
Și a intrat și el în mica grupă
Și-au mers înspre dușman.
After an hour they halted for a rest.
They were already in the fringe of the fight:
Desultory shells fell about them,
And past them retreating gunteams
Galloped in haste.
But they must go on. 		După un ceas făcură un popas.
Se-apropiaseră de front;
În jurul lor cădeau răzleți obuze,
Echipe de servanți călări
Se retrăgeau, toți în galop,
Dar ei mergeau drept înainte.
Wounded stragglers came down the road,
Haggard and limping
Their arms and equipment tossed away.
Cornelius Vane saw them, and his heart was beating wildly,
For he must go on. 		Câte-un rănit desfigurat
Șontocăia pe drum la vale,
Fără echipament și armă.
Dar el mergea drept înainte.
At the next halt
He went aside to piss,
And whilst away a black shell
Burst near him:
Hot metal shrieked past his face;
Bricks and earth descended like hail,
And the acrid stench of explosive filled his nostrils. 		La halta următoare
S-a tras deoparte ca tot omul
Când un obuz de abanos
A explodat alături.
Metal aprins îi șuieră pe lângă față,
Pământ și cărămizi căzuseră stol,
Duhoare acră îi pătrunse-n nări.
Cornelius pitched his body to the ground
And crouched in trembling fear.
Another shell came singing overhead,
Nowhere near. 		Cornelius se tupilă în șanț
Și se chirci de spaimă, tremurând.
Apoi un alt obuz cântă pe sus,
Aproape și departe.
But Cornelius sprang to his feet, his pale face set.
He willed nothing, saw nothing, only before him
Were the free open fields:
To the fields he ran. 		Verzui la chip, Cornelius sări-n picioare.
Nu mai voia nimic, nimic nu mai vedea,
Dar înaintea lui era un câmp deschis
Și într-acolo aleargă.
He was still running when he began to perceive
The tranquillity of the fields
And the battle distant.
Away in the north-east were men marching on a road;
Behind were the smoke-puffs of shrapnel,
And in the west the sun declining
In a sky of limpid gold. 		Mai alerga, când auzi deodată
Tăcerea câmpului și-n depărtare lupta.
Zări-n nord-est bărbați mergând pe-un drum;
În spate era fum de la șrapnele;
Spre soare-apune soarele sfințea
Pe-un cer de aur limpezit.
When night came finally
He had reached a wood.
In the thickness of the trees
The cold wind was excluded,
And here he slept a few hours. 		Când noaptea se lăsă-n sfârșit,
El ajunsese-ntr-o pădure.
Printre copacii deși
Vânt rece nu putea răzbate
Și-aici dormi câteva ceasuri.
In the early dawn
The chill mist and heavy dew
Pierced his bones and wakened him.
There was no sound of battle to be heard. 		Când se crăpă de ziuă, ceața rece
Și roua i-au pătruns
În oase și l-au deșteptat.
Bubuituri nu se-auzeau.
In the open fields again
The sun shone sickly through the mist
And the dew was icy to the feet.
So Cornelius ran about in that white night,
The sun’s wan glare his only guide. 		Când iar ieși în câmp deschis,
Prin neguri soarele lucea bolnav
Și roua parcă era gheață la picioare.
Călăuzit numai de câte-o rază,
Cornelius rătăci prin noaptea albă.
Coming to a canal
He ran up and down like a dog
Deliberating where to cross.
One way he saw a bridge
Loom vaguely, but approaching
He heard voices and turned about.
He went far the other way,
But growing tired before he found a crossing,
Plunged into the icy water and swam.
The water gripped with agony;
His clothes sucked the heavy water,
And as he ran again
Water oozed and squelched from his boots
His coat dripped and his teeth chattered. 		Sosi lângă-un canal și-aici
Fugi în sus și-n jos, ochind
Asemeni câinilor, pe unde să-l străbată.
În zare desluși un pod,
Dar când se-apropie, se-ntoarse iute
Căci auzise voci.
Mergând el mult și negăsind alt pod,
Sări în apa rece și-notă
Și apa-l strânse ca în chingi.
I se făcură hainele burduf
Și când o luă din nou la fugă,
Curgeau șiroaie din bocanci
Și stropi se prelingeau din uniformă
Și dinții lui Cornelius clănțăneau.
He came to a farm.
Approaching cautiously, he found it deserted.
Within he discarded his sopping uniform, dried himself and donned
Mufti he found in a cupboard.
Dark mouldy bread and bottled cider he also found
And was refreshed.
Whilst he was eating,
Suddenly,
Machine-guns opened fire not far away,
And their harsh throbbing
Darkened his soul with fear. 		Ajunse la o fermă.
Se-apropie tiptil, dar o găsi pustie.
Își scoase uniforma udă, se uscă
Și-și puse haine de civil dintr-un dulap.
Găsi și pâine mucedă și-un strop de cidru
Și-și mai veni în fire.
Deodată, mitraliere
Deschiseră foc viu pe-aproape,
Întunecându-i sufletul de groază
Cu țăcănitul lor.
The sun was more golden now,
And as he went —
Always going west —
The mist grew thin. 		Iar soarele era acum mai auriu,
Și cum mergea,
Mergea mereu spre vest,
Se mai rări și ceața.
About noon,
As he skirted the length of a wood
The warmth had triumphed and the spring day was beautiful.
Cornelius perceived with a new joy.
Pale anemones and violets of the wood,
And wished that he might ever
Exist in the perception of these woodland flowers
And the shafts of yellow light that pierced
The green dusk. 		Pe la amiazi,
Aproape de-o pădure
Căldura primăverii birui.
Cornelius zări cu nouă bucurie
Păștițe albe
Și toporași
Și-ar fi dorit mereu să-l însoțească
Aceste flori de câmp
Și razele gălbuie
Ce străpungeau amurgul verde.
Two days later
He entered a village and was arrested.
He was hungry, and the peace of the fields
Dissipated the terror that had been the strength of his will. 		Trei zile mai târziu
L-au arestat într-un cătun.
Era flămând iar liniștea din câmpuri
Îi risipesc groaza ce-i călea voința.
He was charged with desertion
And eventually tried by court-martial. 		A fost învinuit de dezertare
Și pân’ la urmă judecat
De curtea marțială.
The evidence was heavy against him,
And he was mute in his own defence.
A dumb anger and a despair
Filled his soul. 		Dovezile-mpotriva-i erau grele
Iar dânsul nu s-a apărat.
Îi era sufletul cuprins
De mută deznădejde și mânie.
He was found guilty.
Sentence: To suffer death by being shot. 		Au zis că-i vinovat. Sentința:
Să fie omorât prin împușcare.
The sentence duly confirmed,
One morning at dawn they led him forth.
He saw a party of his own regiment,
With rifles, looking very sad.
The morning was bright, and as they tied
The cloth over his eyes, he said to the assembly:
„What wrong have I done that I should leave these:
The bright sun rising
And the birds that sing?”		 Iar după ce s-a confirmat sentința,
L-au Scos afară-n fapt de zi.
Văzu soldați din regimentul lui,
Cu puști la umăr, triști de moarte.
Era o zi frumoasă și pe când
Ei îl legau la ochi cu-o zdreanță,
Cornelius spuse adunării:
– “Ce rău am făptuit că vreți să mă despart
De răsăritul soarelui
Și cântul păsărilor?”
Herbert Read traducere de Leon Levițchi

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

21 nov.

„The Lighthouse” de Wilfrid Gibson

Just as my watch was done the fog had lifted,
And we could see the flashing of our light,
And see once more the reef beyond the Head
Over which six days and nights the mist had drifted,
Until it seemed all time to mist had drifted
And day and night were but one blind white night. 		Când am ieșit din schimb, plecase ceața;
Lumina farului, din când în când,
Descoperea și stânca de la Cap
Deasupra cărei șase nopți și zile;
Părea că însăși Timpul devenise
O nesfârșită beznă albă, oarbă.


Continuare »

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

19 nov.

a (se) cocoţa

Verbul a (se) cocoța are etimologie necunoscută și este tranzitiv și reflexiv, însemnând „a (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat”. Termenul are un sens figurat – „a (se) ridica, a (se) înălța, a promova într-un post sau la o situație fără a merita, într-un mod dubios” și funcționează sub mai multe variante fonetice: a (se) cocoți, a (se) cucuța, a (se) gogoța, a (se) gurguța.

Sinonimul cel mai evident e a (se) cățăra, iar verbul pare să aibă unele legături cu și mai fainul a (se) cucuia – despre care nu știm nici el de unde vine. Ceilalți termeni echivalenți sunt destul de numeroși: a se ridica, a se sui, a se urca, a se aburca, a se țuțuia, a se burica, a se găibăra, a se popoța, a se zgăibăra, a se pupuia, a se suliga.

Continuare »

Publicat de in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza!     Recomanda!

19 sept.

„Horses” de Edwin Muir

Barely a twelvemonth after
The seven days war that put the world to sleep,
Late in the evening the strange horses came.
By then we had made our covenant with silence,
But in the first few days it was so still
We listened to our breathing and were afraid.
On the second day
The radios failed; we turned the knobs; no answer.
On the third day a warship passed us, heading north,
Dead bodies piled on the deck. On the sixth day
A plane plunged over us into the sea. Thereafter
Nothing. The radios dumb;
And still they stand in corners of our kitchens,
And stand, perhaps, turned on, in a million rooms
All over the world. But now if they should speak,
If on a sudden they should speak again,
If on the stroke of noon a voice should speak,
We would not listen, we would not let it bring
That old bad world that swallowed its children quick
At one great gulp. We would not have it again.
Sometimes we think of the nations lying asleep,
Curled blindly in impenetrable sorrow,
And then the thought confounds us with its strangeness.
The tractors lie about our fields; at evening
They look like dank sea-monsters couched and waiting.
We leave them where they are and let them rust:
‘They’ll molder away and be like other loam.’
We make our oxen drag our rusty plows,
Long laid aside. We have gone back
Far past our fathers’ land.
And then, that evening
Late in the summer the strange horses came.
We heard a distant tapping on the road,
A deepening drumming; it stopped, went on again
And at the corner changed to hollow thunder.
We saw the heads
Like a wild wave charging and were afraid.
We had sold our horses in our fathers’ time
To buy new tractors. Now they were strange to us
As fabulous steeds set on an ancient shield.
Or illustrations in a book of knights.
We did not dare go near them. Yet they waited,
Stubborn and shy, as if they had been sent
By an old command to find our whereabouts
And that long-lost archaic companionship.
In the first moment we had never a thought
That they were creatures to be owned and used.
Among them were some half a dozen colts
Dropped in some wilderness of the broken world,
Yet new as if they had come from their own Eden.
Since then they have pulled our plows and borne our loads
But that free servitude still can pierce our hearts.
Our life is changed; their coming our beginning. 		După războiul scurt de șapte zile
Ce toropise lumea, peste-un an,
Sosiră și ciudații cai.
Noi încheiasem pace cu tăcerea,
Dar la-nceput ne ascultam răsuflul
Și ne-ngrozeam – prea amuțise totul.
A doua zi degeaba răsuceam
La radio butoanele. ‘Ntr-a treia
Trecu pe lângă noi un vas de luptă
Cu morți morman pe punte. Într-a șasea
Un avion se prăbuși în mare.
Și radiourile nu vorbeau.
Mai stau și astăzi prin bucătării
Și poate că-au rămas de-atunci deschise
În milioane de-ncăperi din lume.
Dar dacă ar vorbi acum,
Dacă deodată ar vorbi din nou,
Dacă o voce ar vorbi la prânz,
Noi n-am mai asculta, n-am vrea să-nvie
Urâta lume veche, lumea care, hâlpav,
Și-a înghițit copiii. Nu mai vrem.
Popoarele, ne spunem câteodată,
Au adormit, chircite de durere,
Și gândul ni se pare nebunesc.
Pe câmpuri zac tractoare; noaptea
Par niște monștri-ai apelor la pândă.
Noi le lăsăm să ruginească-acolo:
“Și ele-au să se-ntoarcă în pământ”.
Din nou îi înjugăm pe boi la pluguri
De mult uitate. Ne înapoiem
Hăt dincolo de vetrele străbune.
Și, iată, spre sfârșitul verii,
Veniră-ntr-un târziu ciudații cai.
Pe drum, departe,-am auzit
Un tropot, apoi – liniște, apoi din nou,
Dinspre-o răspântie, un tropot-tunet.
Și capetele lor erau
Ca un talaz surpat, spăimântător.
Vândusem caii noștri încă-n vremea
Bunicilor, spre-a cumpăra tractoare.
Acum ni se păreau la fel de stranii
Ca fabuloșii armăsari din herburi
Sau antice picturi cu cavaleri.
Ne era teamă să ne-apropiem.
Dar caii așteptau, fricoși și dârzi,
Parcă trimiși de o poruncă veche
Să afle unde-am rătăcit și dacă
Frăția milenară ne-o mai amintim.
La început nu ne-am gândit că sunt
Făpturi ce pot fi bunuri de priință.
Iar printre ei erau și câțiva mânji
Fătați în vreun pustiu al lumii sparte,
Dar parcă scoși dintr-un Eden al lor.
De-atunci trag pluguri, duc poveri.
Dar servitutea lor mărinimoasă
Ne săgetează inimile. Viața ni-e schimbată;
Sosirea lor e începutul nostru.
Edwin Muir traducere de Leon Levițchi

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

Pagina urmatoare »

© 2024 blog.ro-en.ro