Rezultate

05 dec.

a retrăi

Verbul a retrăi este un derivat construit cu ajutorul prefixului re- și înseamnă, dacă nu dăm atenție prea multă nuanțelor, „a trăi din nou”, referindu-se la emoții, sentimente, întâmplări etc. Termenul poate avea în vedere trăiri proprii – „a simți intens ceea ce a mai simțit o dată, a avea impresia că trece prin aceeași întâmplări prin care a mai trecut o dată”, dar procesul poate fi provocat și de relatările altora – „a simți intens ceea ce a simțit altcineva, a avea impresia că trece prin aceleași întâmplări prin care a mai trecut și altcineva”.

Mi se pare cu deosebire interesantă această ultimă accepție a termenului… Pentru simplul motiv că, spre deosebire de cealaltă, aici lipsește… trăirea primă. Adică aceasta există, dar nu aparține aceleiași persoane, ceea ce înseamnă (dacă privim mai puțin îngăduitor lucrurile) că nu este o re-trăire în adevăratul sens al cuvântului). Pe de altă parte, tot tehnic privind lucrurile, fiind povestită de altcineva – deci neexperimentată direct, nici trăire propriu-zisă nu se cheamă a fi… Detaliile ne cam încurcă, s-ar spune…

Continuare »

14 mart.

a (o) mâlci

Verbul a (o) mâlci vine din slava veche și se află la originea mult mai cunoscutului adverb – mâlc, ce se obține prin derivare regresivă. Mi-a plăcut întotdeauna expresia „a tăcea mâlc”, pe care am găsit-o extrem de plastică și de… grăitoare.

Iar acum l-am descoperit, folosit în unele regiuni în expresii, pe a o mâlci, însemnând „a nu spune nicio vorbă din cauza unei emoții puternice, a rămâne mut de uimire”, fiind sinonim cu a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic), a tăcea (chitic, molcom), a nu crâcni.

Continuare »

28 sept.

a ploua

Verbul a ploua intră în categoria celor impersonale, care demonstrează felul în care o propoziţie poate exista fără subiect, dar niciodată fără predicat: nu putem spune „cine” plouă, dar acţiunea se produce oricum. Dicţionarul merge pe explicaţia constatativă: „a cădea, a curge ploaia”, aşa, aiurea, sau asupra cuiva sau a ceva, moment în care are ca sinonim pe „a uda”. Prin extindere de sens, termenul este des folosit pentru „a cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare, din abundenţă, şi în mod neîntrerupt”.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro