25 apr.
„The Changeling” de Charlotte Mew
| Toll no bell for me, dear Father dear Mother, Waste no sighs; There are my sisters, there is my little brother Who plays in the place called Paradise, Your children all, your children for ever; But I, so wild, Your disgrace, with the queer brown face, was never, Never, I know, but half your child! |
Nu bateți clopotul pentru mine, nu irosiți niciun suspin, Dragă Tată, dragă Mamă; Iată-le pe surioarele mele, iată-l pe frățiorul meu mezin Jucându-se într-o poiană ce Rai se cheamă, Copiii voștri, toți, copiii voștri pe vecie; Dar eu, cu porniri nenfrânate, Ocara voastră, cu fața ciudată, tuciurie, Niciodată, știu, niciodată n-am fost copilul vostru decât pe jumătate! |
| In the garden at play, all day, last summer, Far and away I heard The sweet „tweet-tweet” of a strange new-comer, The dearest, clearest call of a bird. It lived down there in the deep green hollow, My own old home, and the fairies say The word of a bird is a thing to follow, So I was away a night and a day. |
În grădină jucându-mă, ziua toată, am deslușit Astă-vară, în depărtare, Dulcele “cirip-cirip: al unui nou-venit, Chemările de pasăre, atât de limpezi, atât de-mbietoare. Trăia acolo în văgăuna verde, adâncă, în fosta mea vatră, Și pe zâne la auzii Spunând că vorba de pasăre trebuie urmată, Așa că dusă am fost o noapte și-o zi. |
| One evening, too, by the nursery fire, We snuggled close and sat round so still, When suddenly as the wind blew higher, Something scratched on the window-sill, A pinched brown face peered in – I shivered; No one listened or seemed to see; The arms of it waved and the wings of it quivered, Whoo – I knew it had come for me! Some are as bad as bad can be! All night long they danced in the rain, Round and round in a dripping chain, Threw their caps at the window-pane, Tried to make me scream and shout And fling the bedclothes all about : I meant to stay in bed that night, And if only you had left a light They would never have got me out! |
Într-o seară, iar, la focul nostru din odaie Stam strânși unii-ntr-alții, și tăceam, Când deodată vântul a prins să se-nfoaie Și ceva a zgrepțănat la geam. O față pământie, schimonosită privea înăuntru – eu m-am înfiorat; Nimeni nu lua seama și pare-se că nici nu vedea; Și-a zbătut brațele, aripile i-au tremurat Uhuuu – știam c-a venit să mă ia; Sunt făpturi rele pe lume, și câte una cum nu se poate mai rea! Noaptea-ntreagă-au dansat în ploaia turbată, Șiroiau ținându-se lanț și făcând roată-roată, Aruncând cu tichiil-en geam toate deodată, Voind să mă facă să țip și să zbier Și să zvârl așternutul spre cer: Dar eu vreau să stau noaptea aceea în pat, Și dacă măcar un căpat de lumânare mi-ați fi lăsat Nu m-ar fi Scos ele din casă și dus nicăieri. |
| Sometimes I wouldn’t speak, you see, Or answer when you spoke to me, Because in the long, still dusks of Spring You can hear the whole world whispering; The shy green grasses making love, The feathers grow on the dear grey dove, The tiny heart of the redstart beat, The patter of the squirrel’s feet, The pebbles pushing in the silver streams, The rushes talking in their dreams, The swish-swish of the bat’s black wings, The wild-wood bluebell’s sweet ting-tings, Humming and hammering at your ear, Everything there is to hear In the heart of hidden things. But not in the midst of the nursery riot, That’s why I wanted to be quiet, Couldn’t do my sums, or sing, Or settle down to anything. And when, for that, I was sent upstairs I did kneel down to say my prayers; But the King who sits on your high church steeple Has nothing to do with us fairy people! |
Câteodată nu vorbeam ore-ntregi, Nu dam răspuns, nu puteai cu mine să te-nțelegi, Fiindcă în lungile, calmele-amurguri de Primăvară Poți auzi a-ntregii lumi șușotire ușoară; Sfioasele ierburi făcând amor, Fulgii crescând pe surul porumbel călător, Inimioara prihorului bătând iute, Fuga veveriței în sus pe trepte de ramuri știute, Pietricelele rostogolindu-se în pâraie de cleștar și argint, Trestiile în vis vorbind, Fâl-fâl – negrele-aripi de liliac, Cling-cling – albaștrii clopoței din păduri, pe maluri de lac, Toate câte-s de auzit Zumzăind și pulsând necontenit În inima lucrurilor ascunse din veac, Dar nu aici la copii în odaie, Într-asemenea balamuc și hărmălaie, De-aceea am vrut puțină odihnă, Căci nu puteam nici să-mi fac lecțiile-n tihnă. Și când pentru aceasta am fost trimeasă sus la culcare, M-am pus în genunchi și zău că m-am rugat cu-nfocare; Dar Împăratul ce șade la voi pe clopotnița-naltă N-are habar de noi făpturi fermecate de pe lumea cealaltă! |
| Times I pleased you, dear Father, dear Mother, Learned all my lessons and liked to play, And dearly I loved the little pale brother Whom some other bird must have called away. Why did they bring me here to make me Not quite bad and not quite good, Why, unless They’re wicked, do They want, in spite to take me Back to Their wet, wild wood? Now, every night I shall see the windows shining, The gold lamp’s glow, and the fire’s red gleam, While the best of us are twining twigs and the rest of us are whining In the hollow by the stream. Black and chill are Their nights on the wold; And They live so long and They feel no pain: I shall grow up, but never grow old, I shall always, always be very cold, I shall never come back again! |
Vă plăcea de mine, dragă Tată, dragă Mamă, în câte-o zi, Mă jucam frumos și-mi făceam lecțiile bine, Și tare drag mi-era frățiorul meu cu obraji străvezii Pe care vreo altă pasăre l-a chemat după sine. De ce m-au adus Ele aici spre a mă face Nici prea rea și nici prea bună, De ce, decât din ciudă, fiindcă sunt rele, cor să mă-nșface Și să mă ducă-napoi în codrul lor jilav, în văgăună? De-acum, seară de seară voi Vedea fereastra lucind, Lumina lămpii-aurie, văpaia roșă din vatră, Pe când cei mai buni dintre noi împletesc smicele Iar ceilalți se-aud scâncind În văgăuna de lângă pârâu, în malul de piatră. Negre și-nfrigurate sunt nopțile Lor în codrii pustii Și ce mult trăiesc Ele și cum nu simt Ele durere vreodată; Eu voi crește mare, dar nu voi îmbătrâni, Mereu, mereu atât de frig îmi va fi Și n-am să mai vin înapoi niciodată! |
Charlotte Mew | traducere de Dan Duțescu |