05 sept.
„The Aziola” de P.B. Shelley
|
‘Do you not hear the Aziola cry? Methinks she must be nigh,‘ Said Mary, as we sate In dusk, ere stars were lit, or candles brought; And I, who thought This Aziola was some tedious woman, Asked, ‗Who is Aziola?‘ How elate I felt to know that it was nothing human, No mockery of myself to fear or hate: And Mary saw my soul, And laughed, and said, ‘Disquiet yourself not; ‘Tis nothing but a little downy owl.’ |
„Aziola cum plânge n-o auzi? Aproape o fi sub duzi.” Mi-a spus pe când şedeam În colb de-amurg când stea şi sfeşnic nu se-aprind; Şi socotind Că-i vreo femeie plicticoasă ce bocea, „Cine – te-am întrebat – e Aziola?” Ce uşurat să ştiu că om nu este Să nu mă tem de-o ironie sau de-o ură. Tu mi-ai citit în suflet lesne, Şi-ai râs, şi-ai zis: „Din fire nu-ţi ieşi; E doar o cucuvaie mică-n seara sură”. |
| Sad Aziola! many an eventide Thy music I had heard By wood and stream, meadow and mountain-side, And fields and marshes wide,– Such as nor voice, nor lute, nor wind, nor bird, The soul ever stirred; Unlike and far sweeter than them all. Sad Aziola! from that moment I Loved thee and thy sad cry. |
Prin câte amurgiri, mâhnită Aziola! Străinu-ţi vers l-am auzit În crâng, pe râu, poiană şi vâlcea, Prin câmp şi stufăriş la nesfârşit, Cum grai de om, din viori, privighetori sau vânt Nu-mi răscolise sufletul nicicând; Mai altfel şi mai dulce decât toate… Mâhnită Aziola! Din acel ceas Te-am îndrăgit, o, tu, cu tristul glas. |
| P.B. Shelley | traducere de Ion Pillat |