09 mai
„Thou Shalt Not Kill” de G.K. Chesterton
| I had grown weary of him; of his breath And hands and features I was sick to death. Each day I heard the same dull voice and tread; I did not hate him: but I wished him dead. And he must with his blank face fill my life – Then my brain blackened; and I snatched a knife. |
Mă plictisea, de-aproape, de departe; Mâini, chip, răsuflu mă scârbeau de moarte. Un glas, un pas, din zori și până-n seară… Și nu-l uram; dar aș fi vrut să moară. Cum, să nu scap de-acest neisprăvit O viață? Și-am pus mâna pe cuțit. |
| But ere I struck, my soul’s grey deserts through A voice cried, ‘Know at least what thing you do.’ ‘This is a common man: knowest thou, O soul, What this thing is? somewhere where seasons roll There is some living thing for whom this man Is as seven heavens girt into a span, For some one soul you take the world away – Now know you well your deed and purpose. Slay!’ |
Când să lovesc, din tainiți sufletești, Un glas: “Măcar să știi ce săvârșești! E-un om de rând; știi, Suflete, cumva, Ce este? Unde-i zarea, undeva, E vreo ființă pentru care el E zeci de ceruri prinse-ntr-un inel. Ei îi răpești întreaga lume sfântă. Acum că rostul îl cunoști, împlântă!” |
| Then I cast down the knife upon the ground And saw that mean man for one moment crowned. I turned and laughed: for there was no one by – The man that I had sought to slay was I. |
Svârlind cuțitul, am văzut, mirat, Că omul e de-un nimb încununat. Și-am râs – nu era nime-n jurul meu Iar osândita jertfă eram eu. |
G.K. Chesterton | traducere de Leon Levițchi |