22 ian.

Termenul anului 2018 ales de dicţionarul Macquarie: Me Too

„Me Too”, expresia care încurajează victimele hărțuirii sexuale să-și împărtășească poveștile, surclasează „big dick energy”, „single-use” și „deepfake”, care au ratat șansa de a fi alese termenul anului de dicționarul Macquarie din Australia și de a se încununa de lauri.

Expresia, prima oară folosită de activista socială americană Tarana Burke, la jumătatea anilor 2000, a ajuns virală în 2017, ca urmare a unei postări pe Tweeter de actrița Alyssa Milano, care – în urma acuzațiilor împotriva lui Harvey Weinstein – a încurajat victimele hărțuirii sau agresiunii sexuale să-și împărtășească poveștile pentru a arăta amploarea problemei.

Expresia a fost adăugată în dicționar, unde este definită ca adjectiv: „despre sau care se referă la mișcarea Me Too … [sau] o acuzație de hărțuire sexuală sau de agresiune sexuală”; și ca verb, înseamnă „a acuza (pe cineva) că a comis hărțuire sexuală sau agresiune sexuală” – ca în „to be Me Tooed”.

Termenul anului ales de dicționarul Macquarie este decis de un comitet care include jurnaliști, scriitori și academicieni. Aceștia au declarat că expresia și-a menținut impulsul întrucât mișcarea a apărut din 2017, iar în 2018 și-a extins aripile lingvistice dincolo de hashtag și de numele mișcării, răspunzând unei nevoi evidente a discursului care înconjura trezirea conștiinței sociale. Prin urmare, faptul că „Me Too” este folosit acum ca verb și adjectiv, combinat cu semnificația indiscutabilă a mișcării, a făcut alegerea comitetului o decizie foarte simplă și la obiect.

Însă alegerea expresiei de către un dicționar australian este ironică: în timp ce peste ocean au existat numeroase cazuri în care bărbații au fost clasificați „Me Tooed” – de la figuri hollywood-iene precum Weinstein și Louis CK, la politicieni ca Al Franken și Roy Moore, directori ai mediului de afaceri, jurnaliști și autori – în Australia, mișcarea, cel puțin așa cum a fost prezentată în mass-media, a fost relativ mică. Mulți au acuzat legile privind defăimarea în Australia ca fiind „cele mai ostile din lume”.

Geoffrey Rush solicită despăgubiri de milioane de dolari, dând în judecată publicația Daily Telegraph pentru o poveste pe care a publicat-o în 2017, în legătură cu un comportament inadecvat pe care Rush îl neagă. Rush a fost ulterior supus unei a doua serii de acuzații de actrița australiană Yael Stone, pe care de asemenea le neagă.

În discursul său cu prilejul anunțului anului, dicționarul Macquarie a mai dat mențiuni onorabile altor trei termeni care au fost popularizați în ultimele 12 luni.

“BDE” sau “big dick energy” care-l desemnează pe scriitorul gastronom Anthony Bordain și a fost aplicat și comicului Pete Davidson. Dicționarul definește termenul ca “sentiment de încredere în sine, neînsoțit de aroganță sau vanitate [de la presupusa certitudine aferentă unui bărbat cu un penis mare]”.

Dicționarul menționează onorabil și “single-use” (“de unică folosință”) ca în “single-use plastic bag; single-use cup” (“sac de plastic de unică folosință; pahar de unică folosință”), dar și “deepfake” – “videoclip generat de calculator al unei persoane, creat utilizând analizarea aprofundată digitală, fără ca persoana să aibă cunoștință, adesea în scopul dezinformării, răzbunării sau satirei”.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro