17 nov.
“Sfârşit de toamnă” de Vasile Alecsandri
| Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele, Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele; Cârdurile de cocoare, înşirându-se-n lung zbor, Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor. |
See, the storks and eke the swallows, of our roofs and eaves the guests, Fearful of the days that threaten now have vanished from their nests; And the cranes with flapping pinions ranked in orderly array, Unheeding vain regrets are flying to the southward far away. |
| Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită, Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită; Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc, Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc. |
Now the fields are brown and barren that were erst so gaily green, And the forests, wreath’d in vapour, bear a rusty look, I ween, While along the woodland bye-paths tawny wind-tossed leaflets roll Like the mournful cast-off fancies of a sorrow – stricken soul. |
| Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri, Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri. Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. |
Looming up from ev’ry quarter, black ice – laden clouds arise, Like the dragons of the legend tearing through the gloomy skies. Hidden is the kindly sunlight ; and, with wheeling flight on high, Sails a flock of carrion-corbies, hoarsely croaking as they fly. |
| Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare! Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare. Boii rag, caii rânchează, cânii latră la un loc, Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc. |
Short the days; grim Winter nears us, riding on the Northern blast; In the chimney howls the storm-cry, while the children sit aghast; Oxen bellow, horses whinny; dogs of barking never tire, And the weary peasants, shiv’ring, huddle closely round the tire. |
| Vasile Alecsandri | traducere de William Beatty-Kingston |