Verbul a (se) uda are trei sensuri de bază şi dă o sumă de expresii foarte faine în limba română. Înseamnă, mai întâi de toate, „a umple, a acoperi, a îmbiba sau a stropi cu apă ori cu alt lichid; a băga, a muia ceva în apă sau în alt lichid”, fiind sinonim cu a (în)muia, a stropi, a umezi. Se poate referi, de asemenea, la ape curgătoare – „a străbate un ţinut (pe care îl alimentează cu apă)” sau stătătoare (mări, oceane) – „a scălda cu apele sale”. Cel de-al treilea sens are valoare reflexivă şi se utilizează mai ales pentru sugari, însemnând „a urina pe el (în scutece, în pantaloni)”.

Pentru că vine din latinescul udare, termenul a avut o viaţă lungă, timp în care a format expresii de tipul a-şi uda gura (a bea puţin, pentru a-şi potoli setea), a uda prânzul sau bucatele (a bea în timpul mesei vin sau alte băuturi alcoolice) ori a i se uda ochii (a i se umple ochii de lacrimi).

Continuare »

Verbul a ploua intră în categoria celor impersonale, care demonstrează felul în care o propoziţie poate exista fără subiect, dar niciodată fără predicat: nu putem spune „cine” plouă, dar acţiunea se produce oricum. Dicţionarul merge pe explicaţia constatativă: „a cădea, a curge ploaia”, aşa, aiurea, sau asupra cuiva sau a ceva, moment în care are ca sinonim pe „a uda”. Prin extindere de sens, termenul este des folosit pentru „a cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare, din abundenţă, şi în mod neîntrerupt”.

Continuare »