Verbul a moși s-a format, nu de la substantivul moş, aşa cum ar părea, ci direct de la moaşă. De fapt, tot de acolo vine şi moş, prin derivare regresivă, pentru că, în vechime, moșul era omul moaşei, iar el putea avea orice vârstă. Sensul termenului care stă la baza acestei familii lexicale a fost stabilit prin analogie cu albaneza (limbă-soră dinspre partea noastră tracică), în care există moshë („vârstă”).

Prin urmare, în lumea veche, moaşa, femeie respectabilă și cinstită în sat, era – în cel mai adevărat sens al cuvântului – o instituție. Principala ei atribuţie, de al cărei nume a rămas până astăzi legată din punct de vedere etimologic, era moşitul, adică ajutorul dat, la naștere, femeilor din comunitate.

Continuare »

Verbul a (se) chinui are doar două sensuri fundamentale, dar surprinzător de multe sinonime, ce au însă în vedere grade diferite de intensitate. Înseamnă, în primul rând, „a produce sau a îndura suferinţe fizice sau morale intense, a (se) supune unui chin”, pornind de la semnificaţia substantivului al cărui derivat este (cu sufixul -ui).

Pe de altă parte, forma reflexivă se poate referi şi la „a face, a depune eforturi susţinute pentru a realiza ceva, a se strădui din răsputeri”. Dar oricare i-ar fi sensul, verbul acceptă acum, conform noului DOOM, două forme pentru indicativ prezent (eu chinuiesc/chinui) şi pentru conjunctiv (el să chinuiască/chinuie).

Continuare »