03 iun.

a absolvi

Verbul a absolvi are două sensuri de bază, intrate în limbă în momente diferite. Unul dintre acestea are în vedere fie domeniul juridic – „a scuti pe cineva de pedeapsă, a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege sau când săvârşirea lui a fost justificată”, fie pe cel religios – „a elibera de păcate”, situaţii în care este sinonim cu a cruţa, a ierta, a milui, a pardona, a slobozi.

Cel de-al doilea sens face referire la „a termina cu bine un an şcolar, un ciclu sau o formă de învăţământ”, fiind sinonim cu a isprăvi, a sfârşi, a termina. De obicei, termenul se foloseşte legat de finalul liceului, al unei şcoli/facultăţi ori chiar al studiilor cu desăvârşire. În dicţionarele vechi existau diferenţe între unele forme ale celor două sensuri, pe care noul DOOM nu le mai precizează.

Continuare »

31 dec.

a (se) sfârşi

Verbul a (se) sfârşi are o mulţime de sensuri, de la cele complet inofensive şi de bun augur – „a duce la capăt un lucru, o activitate”, sinonim cu a termina, a isprăvi –, până la cele care privesc săvârşirea zilelor omului – „a-şi pierde viaţa”, sinonim cu a (se) prăpădi, a muri, chiar a omorî. Între ele, o mulţime de semnificaţii legate de efemeritate, de finitudine.

Se poate termina de vorbit sau de făcut, se poate pune capăt la ceva sau încheia cu cineva, se poate ajunge la capăt fie pentru că acolo e capătul, fie pentru că situaţia nu se mai îngăduie prelungită. Iar sfârşiturile pot să împlinească, să mulţumească – a finaliza, a înfăptui, a realiza – ori pot să distrugă, să frângă brusc şi dureros – a epuiza, a istovi, a slei.

Continuare »

15 iun.

a istovi

Verbul a istovi s-a născut, poate, din nevoia omului de a-şi pune în vorbe oboseala care îl ajunge, atunci când viaţa pare să fie mai mult decât poate el să ducă, pentru că acest cuvânt apare din atât de frumos sunătorul istov. Dintr-un anumit punct de vedere, sensurile cuvântului acoperă o oarecare lipsă de măsură a stării de oboseală, pentru care, din câte ştiu eu, nu există vreun instrument de măsurare, aşa că omul pune uneori în vorbe ce nu poate să materializeze altfel. Verbul marchează, prin urmare, o stare dată de oboseala peste măsură, de sleirea de puteri din cauza eforturilor depuse sau a consumului nervos, de epuizare, extenuare, de pierdere a forţei şi energiei, ajungând într-o stare de slăbiciune totală. Stabileşte corespondente – printr-o parţială extindere de sens – cu a sfârşi, a termina, a epuiza, a isprăvi, a încheia. Am găsit indicate în dicţionar o serie de cuvinte cu aproximativ acelaşi sens, pe care însă nu le cunoşteam prea bine, precum a deşela, a speti, a dăula, a deznoda (un cal). Însă aspectul care mi-a atras atenţia se referă la folosirea acestui verb pentru a marca terminarea bunurilor materiale, consumarea acestora până la epuizare. Şi atunci s-a născut în mine întrebarea: dacă viaţa e asemenea oricăror „consumabile” pe care le folosim nepăsători?

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro