Verbul a absolvi are două sensuri de bază, intrate în limbă în momente diferite. Unul dintre acestea are în vedere fie domeniul juridic – „a scuti pe cineva de pedeapsă, a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege sau când săvârşirea lui a fost justificată”, fie pe cel religios – „a elibera de păcate”, situaţii în care este sinonim cu a cruţa, a ierta, a milui, a pardona, a slobozi.

Cel de-al doilea sens face referire la „a termina cu bine un an şcolar, un ciclu sau o formă de învăţământ”, fiind sinonim cu a isprăvi, a sfârşi, a termina. De obicei, termenul se foloseşte legat de finalul liceului, al unei şcoli/facultăţi ori chiar al studiilor cu desăvârşire. În dicţionarele vechi existau diferenţe între unele forme ale celor două sensuri, pe care noul DOOM nu le mai precizează.

Îmi plac festivităţile şi balurile de absolvire. Îmi aduc aminte vag şi nostalgic de ale mele: localuri proaste, ţinute neinspirate şi coafuri nereuşite, dar cui îi păsa? Acum, la fiecare serie de absolvenţi, mă bucură nesfârşit locurile elegante, culorile calde, frumuseţea fetelor, distincţia băieţilor. Să le văd bucuria adunării împreună, amestecată cu tristeţea inevitabilei despărţiri, zâmbetele asortate dansului şi lacrimile adăugate îmbrăţişărilor… Uneori am impresia că până şi sfârşiturile sunt frumoase în adolescenţă…