14 apr.

a jigni

Verbul a jigni are două sensuri principale şi o mulţime de conotaţii negative. Înseamnă „a atinge pe cineva în onoarea sau demnitatea sa”, semnificaţie ce adună numeroase sinonime: a atinge, a injuria, a insulta, a invectiva, a înjosi, a leza, a ofensa, a răni, a sudui, a ultragia, a vexa. Celălalt sens este mai vechi şi se referă la „a aduce, a face să suporte un prejudiciu, a cauza pagubă”.

Nu e mare complicaţie să înţelegi ce vrea să zică verbul ăsta, ori că efectele lui nu sunt deloc dintre cele plăcute, însă mulţi dintre noi fac din asta o formă de distracţie. Suntem care mai de care mai strălucitor în replici, mai dispus a-şi dovedi o superioritate ce-i pare contestată mereu şi în nevoie de apărare. Şi nu e important să dovedeşti neapărat că eşti superior tu, cât să arăţi cumva, cu vreun deget, că celălalt e mai puţin ca tine.

Continuare »

10 aug.

a certa

Una dintre cele mai interesante experienţe „de dicţionar” pe care le-am încercat a fost cea legată de verbul a certa. L-am căutat într-o doară, fără mari intenţii de a dezvolta un subiect oarecum neplăcut, însă definiţiile găsite mi-au stârnit o curiozitate reală: cuvântul acesta are incredibil de multe sinonime, cele mai multe dintre ele în registru popular-familiar şi regional. Începând cuminte cu explicaţiile, notez „a se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere”, „a face (concomitent) schimb de vorbe de ocară” sau chiar mai mult, „a rupe relaţiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra”. Există apoi expresii care reflectă ieşirea din matca legilor scrise sau nescrise ale vremurilor, precum „a fi certat cu morala” (a se abate sistematic de la principiile de etică), ori „a fi certat cu justiţia” (a nesocoti legile în mod repetat); mai interesante mi se par cele ironice, de genul „certat cu bunele maniere” sau „certat cu apa şi săpunul”. Sunt des folosite sinonimele a se ciorovăi, a se ciondăni, iar pentru registrul popular – a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi. Cu nuanţă învechită şi regională, răsar, din substantivul pricină, a se pricinui si a se pricini, iar dintr-un obicei prost – a pârî. Am găsit şi cuvinte care s-au retras de multă vreme de pe scena lingvistică, precum a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, a probozi, a stropoli, a toi. Există, bineînţeles, variante folosite în limbajul oficial (a admonesta, a apostrofa, a moraliza, a mustra) sau în cel familiar (a dojeni, a dăscăli, a muştrului, a săpuni, a scutura). Şi, dacă vreţi, putem preciza în câte feluri se ceartă oltenii: a se rohoti, a docăni; bănăţenii: a vrevi; sau bucovinenii: a moronci, a putui. Fără umbră de îndoială, campionii sunt moldovenii, care se tolocănesc, se mogorogesc, se smotresc, se cârcotesc, se beştelesc, se ocărăsc, se sfădesc, se suduie şi se oropsesc. Cu mare spor şi – să recunoaştem – cu o inventivitate lingvistică de invidiat.

Continuare »

© 2021 blog.ro-en.ro