Verbul a se consfătui a trecut definitiv în clasa reflexivelor, conform noului DOOM, care îl menționează independent de termenul de bază de la care s-a format (a sfătui) și la care trimitea, anterior, dicționarul ortografic. Cuvântul denumește acțiunea realizată de două sau mai multe persoane, de „a face schimb de sfaturi, a se sfătui împreună cu alții”, de a se consulta.

Iar acestea sunt singurele informații pe care ni le dau dicționarele despre verb. Nu că în viața de zi cu zi l-am folosi foarte des… prin urmare, pare a exista un echilibru între viața pe hârtie și viața reală a acestui cuvânt. Mai mult decât atât, se întâmplă astfel încât eu însămi nu îi cunosc decât o singură utilizare – și aceea improprie…

Continuare »

Verbul a vorbi face parte din familia lexicală a substantivului vorbă (de la care s-a și format), însemnând „a avea facultatea de a articula cuvintele, a folosi graiul articulat; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții”, stabilind sinonimie cu a grăi, a rosti, a spune, a zice. Varianta intranzitivă se referă la „a sta de vorbă” (a comenta, a discuta, a se întreține, a se înțelege, a se învoi, a se sfătui, a tăifăsui) ori la „a face o expunere; a ține un discurs”.

Există și o mulțime de sensuri adiacente – „a se adresa cuiva” ori „a se exprima într-o anumită limbă” ori „a-și spune cuvântul, a-și exprima voința”. Cele mai frumoase mi se par sensurile figurate, de pildă, felul în care toate lucrurile din jur și toate faptele noastre vorbesc despre noi („a face dovadă; a pleda în favoarea cuiva” – a adeveri, a atesta, a confirma). Pe lângă sinonimele menționate până acum, ar mai fi foarte, foarte, foarte multe regionalisme și arhaisme; aleg, la întâmplare, a blești, a glăsi, a băsădi, a turvini, a vorovi etc. Antonimul pare a fi unul singur – a tăcea.

Continuare »