Verbul a molesta vine din latinescul molestare, pe filieră franceză – molester. Termenul are două sensuri principale, primul referindu-se la „a face cuiva greutăți, neajunsuri repetate, ori a provoca neplăceri”, fiind sinonim cu a jigni, a necăji, a sâcâi, a şicana, a vexa. Cel de-al doilea sens, folosit în registrul livresc, este echivalent cu a brusca, a brutaliza, a lovi, a maltrata.

Termenul în sine mi se pare însă mai periculos decât explicațiile din dicționare, în sensul în care acestea nu par a avea în vedere puternicul impact la nivel psihologic pe care acțiunea o are asupra celui molestat. Efectul este devastator, iar brutalitatea actului lasă urme pentru totdeauna în mentalul individului, care suferă vreme îndelungată după un astfel de caz.

Continuare »

Verbul a cihăi face parte din fondul popular al limbii, fiind un regionalism din Moldova, care – se pare – vine dintr-un termen maghiar ce se traduce prin a lătra. Cuvântul înseamnă „a insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruinţele”, fiind echivalent cu expresia „a bate la cap pe cineva” şi stabilind sinonimie, în contexte diferite, cu verbe precum a bodogăni, a cicăli, a dăscăli, a sâcâi, a stărui.

Probabil cea mai cunoscută frază din literatura română în care apare acest termen este pasajul din Amintiri din copilărie de Ion Creangă: „Şi tot cihăia mama pe tata să mă mai dea undeva la şcoală, căci auzise ea spunând la biserică, în Parimei, că omul învăţat înţelept va fi şi pe cel neînvăţat slugă-l va avea”. Încercând, mai întâi, a-şi convinge soţul de necesitatea şcolii, femeia recurge apoi la o metodă mai simplă şi mai la-ndemână, la care – se ştie – nimeni nu poate rezista… Comentariile naratorului sunt absolut savuroase, iar determinarea mamei face din ea una dintre figurile emblematice ale Amintirilor.

Continuare »

Verbul a înnebuni înseamnă, în sensul propriu al cuvântului, „a fi atins de nebunie, de demenţă; a deveni nebun, a pierde facultatea de a judeca normal”, fiind sinonim cu a se aliena. Prin extindere de sens şi exagerare metaforică, se referă la „a-şi pierde calmul, stăpânirea de sine” din cauze diverse – de durere, de fericire, de furie. Lexemele echivalente sunt destul de numeroase şi de expresive: a se bolânzi, a căpia, a se scrânti, a se sminti, a se sona, a se strechea, a se sturluiba, a se trăsni, a se ţăcăni, a se ţicni, a zăluzi, a se zărghi.

Termenul poate avea şi valoare tranzitivă, situaţie în care înseamnă „a face pe cineva să-şi piardă stăpânirea de sine, a scoate din starea normală”, stabilind sinonimie cu a ameţi, a buimăci, a zăpăci, dar şi cu a agasa, a sâcâi, a enerva, a exaspera (în situaţii mai grave). Expresiile sunt faine: „nu mă-nnebuni!” exprimă mirarea sau neîncrederea, „ai înnebunit?” este (de fapt) o exclamaţie de dezaprobare, iar „să-nnebunesc!” e echivalentul garantării celor spuse; se poate „înnebuni după cineva sau după ceva”, se poate „înnebuni de cap pe cineva”.

Continuare »