Verbul a reinventa nu mai apare în DOOM2, deși el era menționat în vechiul Dicționar ortografic. Dicționarele de neologisme îl înregistrează ca fiind venit din franceză (réinventer) și însemnând „a crea din nou ceea ce a fost deja inventat”. Prin urmare, este adevărat că prezența lui în limbă nu ar fi absolut necesară, poate, întrucât seensul său este deja acoperit printr-o structură relativ des utilizată.

Pe de altă parte însă, lumea în care trăim are câteva coordonate ce obligă subiecții la dezvoltarea unei capacități semnificative de adaptare. Realitățile cărora trebuie să le facem față se modifică atât de rapid, încât unul dintre cele mai importante lucruri pe care a învățat omul modern să le facă este acela de a se reinventa, de a se modifica pe sine până la găsirea unei formule ce îi permite să supraviețuiască și să se adapteze permanent.

Continuare »

Începem încă un an, cu verbul a înnoi. Termenul se poate referi la a (se) face ca nou, înlocuind ceea ce era vechi, uzat, adică un soi de refacere ori reparare. De asemenea, poate face trimitere la punerea unui lucru nou în locul altuia vechi, ceea ce înseamnă primenire ori schimbare. Şi, aşa cum e şi firesc, cuvântul are o dimensiune metaforică ce presupune obligatoriu reflexivitatea, sinonimă cu a se împrospăta, a se redeştepta, a se regenera, poate chiar a se reinventa pe sine. În plan concret, însă, pot fi înnoite acţiuni, haine, case, vitrine, autorizaţii, documente personale sau tratative etc. Scopul fundamental este acela de a le prelungi „viaţa”, de a fixa un nou început, fie şi artificial sau doar aparent.

Mie îmi place obiceiul „înnoirilor” începutului de an. Ştiu că sunt oameni care îl evită şi îl desconsideră pentru că nu îi văd logica şi utilitatea, dar mie îmi place. Şi ştiu exact şi de ce: pentru că mă obligă la două lucruri fundamentale. În primul rând, la o analiză cât mai obiectivă şi mai cinstită despre ce am făcut un an întreg, ceea ce determină un soi de „dare de socoteală” faţă de mine însămi. Operaţiunea cere, fără îndoială, onestitate şi recunoaşterea minusurilor (care există, indiferent câte lucruri bune aş fi făcut în timp). E greu, dar pe mine mă ajută întotdeauna: viaţa mea nu e perfectă, dar să ştiu cu exactitate în ce fundătură mă aflu e un lucru nepreţuit pentru sănătatea mea mentală!

Continuare »