Verbul a cutreiera vine din limba latină (contribulare) și apare lămurit în dicționare mai mult cu ajutorul sinonimelor – a străbate, a colinda (în lung și-n lat), a umbla (din loc în loc), echivalent, prin extindere de sens, cu a hoinări, a vagabonda. Are și o utilizare reflexivă, mai neobișnuită, care înseamnă a se perinda.

În afară de acestea, o multitudine de alte lexeme se aliniază lui, din punctul de vedere al semnificației, în diferite contexte: a bate, a călători, a călca, a se duce, a flana, a frecventa, a merge, a ocoli, a parcurge, a peregrina, a petrece, a (se) plimba, a se plimbarisi, a rătăci, a răzbate, a traversa, a treiera, a vântura, a vizita.

Continuare »

Verbul a colinda este obținut, prin derivare regresivă, din substantivul colindă. Are un sens de bază, venit din vechile tradiții populare – „a umbla, în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde (răsplătite cu mici daruri, în special cu colaci de grâu)”, obicei din care s-a născut semnificația generică de „a serba Crăciunul”. Un sens figurat și regional care pornește de aici se referă la păsări: „a ciripi la festrele cuiva”.

O accepție mai vastă a termenului are în vedere acțiunea de „a umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul” ori de „a bate un drum”, fie pentru „a căuta pe cineva sau ceva”, fie pentru „a veni sau a se duce la cineva”. Probabil cel mai cunoscut sens figurat al termenului se referă la „a petrece cu gândul”.

Continuare »

Verbul a hoinări este format prin derivare de la adjectivul hoinar, iar sensul cel mai comun este „a umbla hoinar, a bate drumurile, a călători mult și fără țintă, fără rost, fără căpătâi”. La rândul său, adjectivul s-a format prin derivare de la substantivul hoină/oină – termen cu origine necunoscută, numele unui joc vechi.

Dintre sinonimele cel mai des folosite, mai aproape de sensul profund al termenului se găsesc a colinda, a cutreiera, a peregrina, a pribegi, a rătăci, iar a vagabonda poate fi considerat un echivalent cu o nuanță ușor peiorativă. Regionalismele și arhaismele sunt multe și interesante: a bădădăi, a budușlui, a hăimăni, a horhăi, a lăinici, a nemernici, a ștrengări, a tălălăi, a techerghi.

Sunt frumoase și expresiile echivalente, care par a folosi cu precădere două verbe: a umbla creanga ori a umbla frunza frăsinelului, a umbla lelea / teleleu, dar și a bate străzile, drumurile sau pădurile. Iar dintre neologisme, dicționarele identifică un singur sinonim, livrescul a flana, venit din franceză (flâner).

Continuare »

Există oameni a căror singură raţiune de a fi este cuprinsă în esenţa verbului a călători. Pentru ei, viaţa seamănă globului terestru, străbătut de drumuri uscate, sau drumuri de apă, sau drumuri de zbor, iar destinul unui om este să umble, să vadă, să cunoască. Verbul are o serie de sinonime care se particularizează printr-o extremă expresivitate: a colinda, a cutreiera, a peregrina, a umbla, a voiaja, a drumui. Aş înclina să cred că frumuseţea lor se naşte din mirarea perpetuă a sufletului uman în faţa umbletului, din nevoia şi plăcerea omului de a se găsi pe drum, de a-şi descoperi esenţa rătăcitoare. A născocit el nume pentru păsările călătoare şi le-a spus „migratoare”; pentru popoarele care n-au tihna aceluiaşi loc, cărora le spune „nomade”; pentru sufletul care nu se poate opri din iubit şi pe care îl cheamă „nestatornic”; pentru toate cele care nu durează şi le plânge că-s „trecătoare”. Timpul, care nu se mai opreşte depănându-şi clipele, îşi are şi el umbletul lui; încet-încet se călătoreşte vara, apoi iarna, şi încet-încet se călătoreşte omul, încetând a mai fi.

Continuare »