Verbul a (se) miorlăi s-a format prin derivare de la interjecția miorlau, cuvânt care imită strigătul pisicii, și se folosește, mai întâi de toate – evident – cu sensul de „a scoate miorlăituri, sunete prelungi, caracteristice speciei”.

Celelalte sensuri sunt figurate și se referă la oameni, fiind utilizate cu nuanță depreciativă, pentru a denumi fie acțiunea de „a cânta prost”, fie pe cea de „a plânge prefăcut, trăgând repetat și zgomotos aerul pe nas” (mai ales despre copii) sau „a vorbi cu glas subțire și tânguitor; a cere cu voce umilă; a vorbi întruna despre neplăcerile proprii, căutând să trezească milă”.

Termenul are câteva variante interesante, utilizate regional – a mierlăi, a miorlâi, a miorțăi. Sinonimele sunt, în funcție de situația de comunicare – a geme, a miauna, a mieuna, a se miorcăi, a plânge, a se sclifosi, a se smiorcăi.

Continuare »

* minolă este substantiv feminin cu genitiv-dativul minolei și pluralul minole („fruct exotic obținut din încrucișarea unui grepfrut cu o portocală”)

! minten apare ca adverb ce are acum o singură formă (anterior era dublat de minteni), regionalism echivalent al lui îndată, imediat, numaidecât

* Mintia, nume de loc, este substantiv propriu neutru

* minunat este menționat pentru prima dată ca adjectiv (vechiul dicționar preciza doar verbul de bază); este masculin cu pluralul minunați și femininul minunată-minunate

! a miorcăi este un verb care păstrează o singură formă pentru fiecare mod și timp – indicativ prezent el miorcăie, imperfect el miorcăia, conjunctiv el să miorcăie; verbul se poate referi fie la orăcăitul broaștelor, fie la smiorcăiala copiilor