Verbul a primi, dacă stăm bine şi analizăm, se asociază, la un nivel foarte profund, cu acceptul celui căruia i se acordă ceva. Nu poate să-ţi dea nimeni cu adevărat ceva, dacă nu eşti dispus să iei în posesie, să accepţi ceea ce ţi se oferă sau ţi se datorează. Îti poate fi atribuit un titlu, un rang, dar nu îl primeşti până nu îl accepţi; pentru că trebuie să fii, în acelaşi timp, obiectul spre care se îndreaptă o acţiune, dar şi cel care suferă efectele ei. Sensul acestui verb este aproape obligatoriu similar cu a admite, a include, a cuprinde, a îngloba în propria persoană ceea ce ţi se propune; trebuie să consimţi, să fii de acord. Şi sunt nenumărate cele pe care le poţi primi: o veste ori un ordin, o admonestare sau o reclamaţie, o slujbă sau o învoire, un drept ori un dar, permisiune sau ajutor, un colet ori un ban, un oaspete şi, cel mai frumos, felicitări. Se adaugă, pe parcursul unei vieţi, la toate ale noastre, în mod plăcut sau mai puţin, numai cu acceptul nostru; altfel, se duc şi ne lasă.

Continuare »