Verbul a îmboboci ascunde, sub aparenta banalitate a sunetelor articulate, miracolul vieţii, sau cel puţin al (re)începerii ei. Nu are foarte multe explicaţii de dicţionar, de parcă însăşi simplitatea ar fi vreo condiţie implicită a esenţei sale. Sensul de bază are în vedere lumea vegetală din jurul nostru, vorbind despre plante – „a face boboci” sau despre muguri – „a începe să se desfacă”. Termenul are şi o semnificaţie metaforică (şi mereu mi-o amintesc pe bunica privindu-ne cu drag şi alintându-ne „bobocul mamei!”), care priveşte strălucirea omului tânăr sau fericit ca pe un miracol – „a deveni frumos şi atrăgător ca o floare”. Dicţionarele nu precizează sinonime, cu excepţia unui regionalism pe care nu-l mai auzisem – a împupi.

Continuare »