Verbul a opune înseamnă, în primul rând, „a pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc.”, în timp ce un al doilea sens se referă la „a pune față în față două sau mai multe ființe sau lucruri pentru a evidenția prin comparație contrastul dintre ele”. Evident, cuvântul poate fi folosit și cu valoarea sa reflexivă.

Verbul are și un sens specializat, folosit în matematică, însemnând „a fi așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri”. Verbul vine din latinescul opponere, pe filieră franceză – opposer (după modelul lui a pune).

Continuare »

* împleticire apare ca noutate, substantiv obţinut prin conversiune din verbul a împletici; este feminin cu genitiv-dativul împleticirii

! a se împotmoli trece în clasa reflexivelor, cu indicativul prezent el se împotmoleşte, cu imperfectul el se împotmolea şi conjunctivul el să se împotmolească. În acelaşi fel evoluează şi !a se împotrivi (el se împotriveşte), !a se împricina (el se împricinează cu cineva), dar şi !a se împrimăvăra (se împrimăvărează).

* împotrivă- (se desparte îm-po-tri-vă-) este prepoziţie folosită în faţa formelor neaccentuate ale pronumelui personal în dativ (ex. împotrivă-i). În aceleaşi circumstanţe, pătrunde în limbă şi prepoziţia *împrejuru-, utilizată cu dativul neaccentuat (ex. împrejuru-mi).

! a împreuna (îm-pre-u-na) păstrează o singură formă, având indicativul prezent el împreunează (variantă el împreúnă dispare)

! a împuia, în schimb, acceptă acum două forme; termenul funcţionează în registrul familiar şi are indicativul prezent el împuie/împuiază şi noi împuiem, conjunctivul prezent el să împuie/împuieze, cu gerunziul împuind

Verbul a protesta are, din câte am citit prin dicţionare, grade diferite de intensitate. De la neutrul „a exprima dezacordul”, trecând prin „a-şi declara în mod deschis dezaprobarea”, până la „a manifesta o împotrivire energică şi făţişă” faţă de ceva. Nu o să insist pe sensul specializat al termenului, care presupune „a stabili pe cale judiciară că o poliţă nu a fost achitată la scadenţă”, ci pe toate celelalte tipuri de proteste care se pot manifesta.

Mi se pare interesantă semnificaţia etimologică a termenului, provenit din latinescul protestatari „a declara public”, cel care determină, cumva, oficializarea opiniei, afirmarea ei cu voce tare. Sinonimele utilizate cel mai des sunt a contesta, a blama, a condamna, a dezaproba, a dezminţi, a înfiera, a nega, a reproba, a respinge, a stigmatiza, a tăgădui, a crâcni, a murmura, a se împotrivi, a se opune. Regionalismele sună frumos auzului – a şuşta, a beşti –, asemenea şi arhaismele – a prerecui, a protestălui, a protestui, a remonstra, a răpşti.

Continuare »