Verbul a răguși este intrazitiv și înseamnă „a i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale”. Termenul are etimologie necunoscută, dar pare a avea o legătură cu substantivul gușă. Se folosește pentru glas, voce, sunete, dar și cu sens extins, pentru oameni sau pentru animale, atunci când „își pierd claritatea vocii, producând sunete înfundate”.

Sinonimele nu sunt foarte numeroase, unele dintre ele funcționează în registru regional – a sitivi, a (se) știri, iar altele apar cu sens figurat – a se dogi, a se hodorogi. Și cam asta e tot… Nici în literatură nu pare a fi prea des folosit, dar cred că nu este necesar să insist asupra faptului că, deși nu face parte dintre vorbele de seamă, nici de dispărut nu prea văd cum s-ar putea, pentru că reprezintă un simptom serios al oricărui tip de viroză ori răceală.

Continuare »

Din punctul meu de vedere, verbul a trăncăni face parte dintre cele care sună grozav. Înseamnă, conform dicţionarelor, „a vorbi mult şi fără rost, a îndruga vrute şi nevrute”, stabilind sinonimie cu a flecări, a sporovăi, a pălăvrăgi, a bârfi. Aspectul care mi-a atras atenţia a fost o altă serie de sinonime, care face mai curând referire la un aspect fizic, concret al verbului – a durăi, a durui, a hodorogi, a hurui, pentru că, iniţial, cuvântul se referea la tot soiul de zgomote neplăcute şi deranjante. De unde se vede că termenul are două conotaţii fundamentale, căci, aşa cum spune şi experienţa mea personală, pe cât de urât şi de prostesc este obiceiul trăncănelii-bârfă, pe atât de plăcută şi de relaxantă este minunata şi lăsata de la Dumnezeu trăncăneală-sporovăială cu amicii.

Continuare »