15 mai
Ca în orice altă limbă, și în engleză limbajul argotic este cât se poate de colorat (colourful) și de o imaginație debordantă.
„Have a cow„, în afara contextelor în care este limpede ca lumina zilei că nu avem de-a face cu nicio trimitere la această expresie specifică, înseamnă, firește, „a avea o vacă”.
Însă, atunci când această înșiruire de cuvinte este în mod clar folosită în registru argotic, sensul său unitar se schimbă complet, iar orice aluzie la vacă dispare din înțelesul final al acesteia. „Have a cow” ajunge să însemne „a deveni furios” sau „a deveni agitat”, după caz.
Publicat de Patrick Călinescu in Bine de ştiut, Limba engleză
Comenteaza! Recomanda!
25 iun.
Oxford English Dictionary a anunţat includerea a peste 1200 de termeni noi, numărul total de intrări ale dicţionarului online – inclusiv nume proprii, expresii şi cuvinte compuse – depăşind 823000. Să aruncăm o privire la cei mai fascinanţi termeni incluşi în dicţionar pentru prima oară.
Cei care ţin pasul cu @OED’s Twitter feed vor fi mulţumiţi să afle că „follow” (verb), „follower” (substantiv) şi „tweet” (substantiv şi verb) vor conţine şi sensurile mijloacelor de comunicare în masă sociale, a căror folosinţă a explodat în ultimii şase ani. De exemplu, folosirea cuvântului „tweet” s-a triplat între 2006 şi 2007 (când şi-a făcut apariţia Twitter), iar până în 2012 a crescut de 50 de ori.
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Limba engleză, Ştiri
Comenteaza! Recomanda!