Verbul a (se) căina vine din slavonă și are două sensuri de bază, lămurite, în dicționare, prin intermediul unor sinonime. Prima accepție are drept termeni echivalenți pe a se boci, a se jeli, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, a se văicări, a se văita, iar cea de a doua pe a deplânge, a deplora, a jeli, a jelui, a compătimi (pe cineva).

Cele mai expresive sunt însă regionalismele ori arhaismele, care sunt extrem de numeroase pentru prima situație: a se aoli, a se mișeli, a se olălăi, a se olecăi, a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, a (se) cânta, a (se) dăuli, a se frăsui, a se glăsi, a se glăsui. Pentru cel de-al doilea sens, sunt mai puține: a căi, a sărăci, a șăinăli.

Continuare »

Verbul a vorbi face parte din familia lexicală a substantivului vorbă (de la care s-a și format), însemnând „a avea facultatea de a articula cuvintele, a folosi graiul articulat; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții”, stabilind sinonimie cu a grăi, a rosti, a spune, a zice. Varianta intranzitivă se referă la „a sta de vorbă” (a comenta, a discuta, a se întreține, a se înțelege, a se învoi, a se sfătui, a tăifăsui) ori la „a face o expunere; a ține un discurs”.

Există și o mulțime de sensuri adiacente – „a se adresa cuiva” ori „a se exprima într-o anumită limbă” ori „a-și spune cuvântul, a-și exprima voința”. Cele mai frumoase mi se par sensurile figurate, de pildă, felul în care toate lucrurile din jur și toate faptele noastre vorbesc despre noi („a face dovadă; a pleda în favoarea cuiva” – a adeveri, a atesta, a confirma). Pe lângă sinonimele menționate până acum, ar mai fi foarte, foarte, foarte multe regionalisme și arhaisme; aleg, la întâmplare, a blești, a glăsi, a băsădi, a turvini, a vorovi etc. Antonimul pare a fi unul singur – a tăcea.

Continuare »