! găluşcă este un substantiv feminin care acceptă acum două forme de genitiv-dativ – găluştei/găluştii şi două forme de plural – găluşte/găluşti

! a gâgâi câştigă bătălia cu a găgăi (acesta din urmă dispărând); este verb cu indicativul prezent gâgâie, imperfectul gâgâia şi conjunctivul prezent să gâgâie. Aceeaşi observaţie este valabilă pentru substantivul feminin !gâgâire, cu genitiv-dativul gâgâirii şi pluralul gâgâiri.

! a se gâlcevi (a se certa, a se sfădi) intră în categoria reflexivelor; termenul este învechit şi popular, verb cu indicativul prezent se gâlceveşte, imperfectul se gâlcevea şi conjunctivul să se gâlcevească

! gândac-de-bucătărie este substantivul masculin care deschide seria compuselor lui gândac ce îşi modifică grafia. Sunt acum compuse cu cratimă !gândac-de-casă, !gândac-de-Colorado, !gândac-de-frasin, !gândac-de-mai şi !gândac-negru; toate sunt substantive masculine al căror plural se formează în acelaşi fel – prin modificarea primului cuvânt al structurii (gândaci).

! gândit apare ca substantiv neutru, eliminându-se orice altă precizare existentă în variantele anterioare ale dicţionarelor

Una dintre cele mai interesante experienţe „de dicţionar” pe care le-am încercat a fost cea legată de verbul a certa. L-am căutat într-o doară, fără mari intenţii de a dezvolta un subiect oarecum neplăcut, însă definiţiile găsite mi-au stârnit o curiozitate reală: cuvântul acesta are incredibil de multe sinonime, cele mai multe dintre ele în registru popular-familiar şi regional. Începând cuminte cu explicaţiile, notez „a se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere”, „a face (concomitent) schimb de vorbe de ocară” sau chiar mai mult, „a rupe relaţiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra”. Există apoi expresii care reflectă ieşirea din matca legilor scrise sau nescrise ale vremurilor, precum „a fi certat cu morala” (a se abate sistematic de la principiile de etică), ori „a fi certat cu justiţia” (a nesocoti legile în mod repetat); mai interesante mi se par cele ironice, de genul „certat cu bunele maniere” sau „certat cu apa şi săpunul”. Sunt des folosite sinonimele a se ciorovăi, a se ciondăni, iar pentru registrul popular – a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi. Cu nuanţă învechită şi regională, răsar, din substantivul pricină, a se pricinui si a se pricini, iar dintr-un obicei prost – a pârî. Am găsit şi cuvinte care s-au retras de multă vreme de pe scena lingvistică, precum a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, a probozi, a stropoli, a toi. Există, bineînţeles, variante folosite în limbajul oficial (a admonesta, a apostrofa, a moraliza, a mustra) sau în cel familiar (a dojeni, a dăscăli, a muştrului, a săpuni, a scutura). Şi, dacă vreţi, putem preciza în câte feluri se ceartă oltenii: a se rohoti, a docăni; bănăţenii: a vrevi; sau bucovinenii: a moronci, a putui. Fără umbră de îndoială, campionii sunt moldovenii, care se tolocănesc, se mogorogesc, se smotresc, se cârcotesc, se beştelesc, se ocărăsc, se sfădesc, se suduie şi se oropsesc. Cu mare spor şi – să recunoaştem – cu o inventivitate lingvistică de invidiat.

Continuare »