10 oct.

„October” de Edward Thomas

The green elm with the one great bough of gold
Lets leaves into the grass slip, one by one, –
The short hill grass, the mushrooms small milk-white,
Harebell and scabious and tormentil,
That blackberry and gorse, in dew and sun,
Bow down to; and the wind travels too light
To shake the fallen birch leaves from the fern;
The gossamers wander at their own will.
At heavier steps than birds’ the squirrels scold.
The rich scene has grown fresh again and new
As Spring and to the touch is not more cool
Than it is warm to the gaze; and now I might
As happy be as earth is beautiful,
Were I some other or with earth could turn
In alternation of violet and rose,
Harebell and snowdrop, at their season due,
And gorse that has no time not to be gay.
But if this be not happiness, – who knows?
Some day I shall think this a happy day,
And this mood by the name of melancholy
Shall no more blackened and obscured be.
Stufosul ulm cu aurită coamă
În iarba moale frunzele-și așterne;
Zambilele, spica, murul, pirul,
Grozama scundă, alba ciupercuță,
Sub rouă se înclină și sub soare.
Prea gingaș bate vântul ca să miște
Frunzișul de mesteacăn din ferigi;
Adie funigeii și, ușoare
Ca fulgul, veverițe se întrec.
Iar este nou și diafan tabloul,
Iar este caldă boarea primăverii,
Iar prinde viață trupul – de-aș putea
Să fiu la fel de fericit precum
E-mbietor pământul – cât n-aș da
Să mă acopăr, după anotimp,
Cu ghiocei, brândușe, trandafiri,
Grozame ce n-au cunoscut tristețea!
Chiar dacă fericirea-i altceva,
Odată, ziua-aceasta o să-mi pară
O culme-a fericirii; și-mi voi spune
Că până și mâhnirea nu e grea…
Edward Thomas traducere de Veronica Focșăneanu

12 sept.

„The Path” de Edward Thomas

Running along a bank, a parapet
That saves from the precipitous wood below
The level road, there is a path. It serves
Children for looking down the long smooth steep,
Between the legs of beech and yew, to where
A fallen tree checks the sight: while men and women
Content themselves with the road and what they see
Over the bank, and what the children tell.
The path, winding like silver, trickles on,
Bordered and even invaded by thinnest moss
That tries to cover roots and crumbling chalk
With gold, olive, and emerald, but in vain.
The children wear it. They have flattened the bank
On top, and silvered it between the moss
With the current of their feet, year after year.
But the road is houseless, and leads not to school.
To see a child is rare there, and the eye
Has but the road, the wood that overhangs
And underyawns it, and the path that looks
As if it led on to some legendary
Or fancied place where men have wished to go
And stay; till, sudden, it ends where the wood ends.
De-a-lungul unui mal – un parapet
Ce cruță drumul de pădurea deasă –
Se-ntinde o cărare. De aici,
Copii privesc în josul coastei line
Pe după ulmi și tise, până dau
De pomul prăvălit; bărbați, femei
Se mulțumesc cu cât văd peste mal,
Cu drumul și cu ce le spun copiii.
Cărarea, cum e firul de beteală,
Cotește străjuită de mușchi crud
Ce vrea s-acopere bușteni și steiuri
Cu aur și smarald. Dar e-n zadar.
Copiii îl tocesc. Bătut e malul
Și mușchiul, an de an, se argintează
Sub pașii copilașilor grăbiți.
Nu, drumul n-are case, n-are școală,
Arar mai vezi pe-aici vreun prichindel.
În față, drumul, sihla prăvălită
Și tot ce-i dedesubt; cărarea pare
Că duce spre o țară de legendă,
Sau undeva unde ai vrea s-ajungi
Și să rămâi; dar ea sfârșește-acolo
Unde sfârșește și pădurea verde.
Edward Thomas traducere de Veronica Focșăneanu

01 aug.

„Glory” de Edward Thomas

The glory of the beauty of the morning, –
The cuckoo crying over the untouched dew;
The blackbird that has found it, and the dove
That tempts me on to something sweeter than love;
White clouds ranged even and fair as new-mown hay;
The heat, the stir, the sublime vacancy
Of sky and meadow and forest and my own heart: –
The glory invites me, yet it leaves me scorning
All I can ever do, all I can be,
Beside the lovely of motion, shape, and hue,
The happiness I fancy fit to dwell
In beauty’s presence. Shall I now this day
Begin to seek as far as heaven, as hell,
Wisdom or strength to match this beauty, start
And tread the pale dust pitted with small dark drops,
In hope to find whatever it is I seek,
Hearkening to short-lived happy-seeming things
That we know naught of, in the hazel copse?
Or must I be content with discontent
As larks and swallows are perhaps with wings?
And shall I ask at the day’s end once more
What beauty is, and what I can have meant
By happiness? And shall I let all go,
Glad, weary, or both? Or shall I perhaps know
That I was happy oft and oft before,
Awhile forgetting how I am fast pent,
How dreary-swift, with naught to travel to,
Is Time? I cannot bite the day to the core.
Bogatul strai al dimineții, cucul
Ce cântă pentru rouă cât timp încă
Nu a găsit-o mierla, porumbelul
Care cunoaște-un simțământ mai gingaș
Ca dragostea; nori albi grupați simetric,
Îmbietori ca fânul nou-cosit;
Căldura, zvonul, sacra toropeală
Din cer, livezi, păduri, din pieptul meu,
Mă copleșesc… Sunt rușinat la gândul
A ceea ce pot fi și ce pot face
’N această minunată lumea-a formei,
Mișcării și culorii; fericirea
Mi-o-nchipui vrednică să stea alături
De slava lor. Să-ncep chiar astăzi
Să cat în cer sau iad înțelepciune
Și vlagă pe măsura frumuseții?
Cu gândul că-aș putea găsi ce vreau,
Să tulbur furnicarele și-n tufe
Să umblu după vietățile mărunte,
Scurt-trăitoare, poate fericite,
Din cele despre care nu știu nimic?
Sau să mă-mpac, vai, cu neîmpăcarea,
Ca un lăstun, cu aripile lui?
Iar la sfârșitul zilei să mă-ntreb
Ce-i frumusețea și ce-am vrut să spun
Prin fericire? Și să uit de toate,
Voios sau supărat, sau amândouă?
Ori să-nțeleg că fericit am fost
Adeseori, uitând că-s ferecat,
Că Timpul zboară și n-am cum să-l prind?
Din zi nu știu să mușc până la miez.
Edward Thomas traducere de Leon Levițchi

© 2023 blog.ro-en.ro