Verbul a (se) hotărî este un derivat al substantivului hotar – ceea ce mi se pare foarte interesant, pentru că (într-un fel ciudat) nu văzusem legătura de sens dintre cele două cuvinte, până când nu mi-a scos-o la iveală dicționarul… Poate pentru că această accepție a termenului este deja învechită – „a stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar” sau „a se mărgini cu…, a fi vecin cu cineva”.

Sensurile mai des utilizate astăzi par a fi pierdut relația cu termenul de bază sau, în cel mai bun caz, aceasta a devenit metaforică. Înseamnă, în primul rând, „a alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre, a stabili cu fermitate”, idee completată cu o valoare tranzitivă folosită rar și construită cu dativul „a porunci cuiva să facă ceva”. Verbul se mai poate referi la „a fixa o dată sau un termen” sau la „a meni pe cineva pentru ceva”.

Sinonimele sunt numeroase și variate, în funcție de context: a alege, a circumscrie, a comanda, a condamna, a convinge, a (se) decide, a delimita, a demarca, a destina, a determina, a dispune, a fixa, a hărăzi, a hotărnici, a institui, a întocmi, a învecina, a limita, a marca, a mărgini, a meni, a orândui, a ordona, a osândi, a pecetlui, a pedepsi, a porunci, a preciza, a predestina, a preursi, a pronunța, a stabili, a statornici.

Continuare »

Sensul de bază al verbului a (se) rândui înseamnă „a aşeza într-o succesiune regulată, într-un rând, într-un şir, într-un şirag” – a alinia. Prin extindere de sens, are în vedere activitatea de „a pune ordine într-un domeniu de activitate”, având drept sinonime pe a aranja, a comanda, a decide, a dispune, a institui, a ordona, a organiza, a orândui, a rostui.

Atunci când este folosit cu valoare reflexivă, cuvântul se referă la „a urma unul după altul, a se afla, a fi situat sau aşezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine”, fiind deci sinonim cu a se substitui, a se succeda, a se înşira, a se înşirui. Se poate folosi pentru inanimate, pentru evenimente, dar şi pentru oameni care se înlocuiesc unul pe celălalt, consecutiv.

Continuare »

Verbul a noroci face parte dintre cele foarte rar folosite în limba română, probabil pentru că termenul de la care se formează, noroc, este prea larg utilizat şi intră în atâtea combinaţii lingvistice expresive. Însă, căutându-l şi temându-mă că DEX-ul nu-mi va fi de mare folos, am descoperit că mă înşelasem; este destul de bine reprezentat acolo, iar numărul de sinonime este impresionant.
Prima observaţie a fost aceea că aria sa de răspândire este registrul popular şi familiar, lucru pe care l-am găsit parţial justificat de conotaţia folclorică, de superstiţie, pe care o are cuvântul. Pentru că ceea ce m-a frapat cel mai mult a fost faptul că, în ciuda credinţei unora dintre noi că norocul înseamnă bunăstare financiară, verbul acesta se leagă de două noţiuni prin excelenţă metaforice şi filozofice: fericirea şi predestinarea. Cea dintâi explicaţie dată este echivalentă cu „a face pe cineva fericit” sau „a aduce cuiva noroc”, insistând apoi pe „a ferici”, „a deveni fericit”, „a avea norocul, fericirea să…”. Cea de-a doua dimensiune se referă la aranjamente stelare şi este extrem de bogată în sinonime: „a ursi”, „a meni”, „a hărăzi”, „a sorti”, „a (pre)destina”, „a hotărî”, „a rândui”. Iar când lucrurile nu vin de la sine sau cum ne-am fi dorit noi, se poate apela la vrăji, prestabilind viitorul, verbul folosit fiind acelaşi. În ultimă instanţă, cele trei concepte, care pot funcţiona perfect independent unul de altul, dau cele mai bune rezultate când se ţin de mână: destinul e obligat să-ţi fie favorabil, că de-asta e al tău şi nu al vecinului, iar norocul te-ar putea ajuta să ţi-l împlineşti, adică să-ţi găseşti fericirea. Dar, aşa cum spune înţelepciunea populară, norocul ţi-l poţi găsi sau ţi-l poţi ocoli.

Continuare »