a (se) săvârşi
Verbul a (se) săvârşi face parte dintre acelea care mie mi se par tare frumos sunătoare. Primul lui sens, cel actual, se lămureşte prin sinonimia cu a face, a înfăptui, a îndeplini – adică „a face să aibă …

Verbul a (se) muta înseamnă, în primul rând, „a se mişca din locul în care se găseşte şi a se aşeza în alt loc” ori „a se întoarce, a schimba poziţia”. În afară de simpla deplasare, termenul se …
Verbul a (se) curăţa este un derivat al adjectivului curat, pe care l-am moştenit de la romani. Vechi de tot în limbă, a acumulat o mulţime de sensuri şi sinonime, utilizate în cele mai diverse contexte şi cu …
Verbul de astăzi este unul pe care foarte mulţi dintre noi îl consideră extrem de neplăcut şi preferă să-l ignore cea mai mare parte a vremii, pentru că a muri înseamnă „a înceta de a mai trăi”, „a …
© 2026 blog.ro-en.ro