15 sept.

a cihăi

Verbul a cihăi face parte din fondul popular al limbii, fiind un regionalism din Moldova, care – se pare – vine dintr-un termen maghiar ce se traduce prin a lătra. Cuvântul înseamnă „a insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruinţele”, fiind echivalent cu expresia „a bate la cap pe cineva” şi stabilind sinonimie, în contexte diferite, cu verbe precum a bodogăni, a cicăli, a dăscăli, a sâcâi, a stărui.

Probabil cea mai cunoscută frază din literatura română în care apare acest termen este pasajul din Amintiri din copilărie de Ion Creangă: „Şi tot cihăia mama pe tata să mă mai dea undeva la şcoală, căci auzise ea spunând la biserică, în Parimei, că omul învăţat înţelept va fi şi pe cel neînvăţat slugă-l va avea”. Încercând, mai întâi, a-şi convinge soţul de necesitatea şcolii, femeia recurge apoi la o metodă mai simplă şi mai la-ndemână, la care – se ştie – nimeni nu poate rezista… Comentariile naratorului sunt absolut savuroase, iar determinarea mamei face din ea una dintre figurile emblematice ale Amintirilor.

Continuare »

10 aug.

a certa

Una dintre cele mai interesante experienţe „de dicţionar” pe care le-am încercat a fost cea legată de verbul a certa. L-am căutat într-o doară, fără mari intenţii de a dezvolta un subiect oarecum neplăcut, însă definiţiile găsite mi-au stârnit o curiozitate reală: cuvântul acesta are incredibil de multe sinonime, cele mai multe dintre ele în registru popular-familiar şi regional. Începând cuminte cu explicaţiile, notez „a se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere”, „a face (concomitent) schimb de vorbe de ocară” sau chiar mai mult, „a rupe relaţiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra”. Există apoi expresii care reflectă ieşirea din matca legilor scrise sau nescrise ale vremurilor, precum „a fi certat cu morala” (a se abate sistematic de la principiile de etică), ori „a fi certat cu justiţia” (a nesocoti legile în mod repetat); mai interesante mi se par cele ironice, de genul „certat cu bunele maniere” sau „certat cu apa şi săpunul”. Sunt des folosite sinonimele a se ciorovăi, a se ciondăni, iar pentru registrul popular – a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi. Cu nuanţă învechită şi regională, răsar, din substantivul pricină, a se pricinui si a se pricini, iar dintr-un obicei prost – a pârî. Am găsit şi cuvinte care s-au retras de multă vreme de pe scena lingvistică, precum a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, a probozi, a stropoli, a toi. Există, bineînţeles, variante folosite în limbajul oficial (a admonesta, a apostrofa, a moraliza, a mustra) sau în cel familiar (a dojeni, a dăscăli, a muştrului, a săpuni, a scutura). Şi, dacă vreţi, putem preciza în câte feluri se ceartă oltenii: a se rohoti, a docăni; bănăţenii: a vrevi; sau bucovinenii: a moronci, a putui. Fără umbră de îndoială, campionii sunt moldovenii, care se tolocănesc, se mogorogesc, se smotresc, se cârcotesc, se beştelesc, se ocărăsc, se sfădesc, se suduie şi se oropsesc. Cu mare spor şi – să recunoaştem – cu o inventivitate lingvistică de invidiat.

Continuare »

© 2021 blog.ro-en.ro