a doborî
Pentru verbul a doborî, dicționarul trimite la forma a oborî, care vine din slava veche. Primul sens al termenului înseamnă „a da jos, a culca la pământ”, iar aceasta este și accepția cel mai des utilizată. În alte …

Verbul a copleşi are o sonoritate aparte, fără a fi unul foarte des utilizat, pentru care dicţionarele menţionează două sensuri principale. Primul dintre acestea este sensul propriu – care funcţionează în sfera fizică, a lucrurilor sau a elementelor …
Verbul a eclipsa înseamnă, în sensul său propriu (şi cel mai des folosit, de altfel), „a întuneca total sau parţial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină, sau între el şi Soare”, fiind folosit în …
Cel dintâi sens al verbului a inunda se referă la ieşirea din matcă a unor ape curgătoare şi la revărsarea lor peste maluri, la acoperirea unei întinderi de pământ după căderi abundente de ploi, stabilind sinonimie cu a …
© 2026 blog.ro-en.ro