Verbul a examina sintetizează toate spaimele oricărui învăţăcel de oriunde. Uneori îmi pare că procesul de acumulare de cunoştinte, de asimilare de informaţie, ar fi o găselniţă tare distractivă dacă nu ar exista supliciul demonstraţiei doveditoare… Sau nu?

Cuvântul în sine are, aşa cum depistez eu, două sensuri principale, unul circumscris sferei profesoratului, iar celălalt medicinei, denumind, în principiu, actul de „a cerceta, a studia amănunţit ceva sau pe cineva”. Scopul este acela de a verifica, de a evalua, de a pune un diagnostic, de a stabili un nivel sau un tratament. Se utilizează, de multe ori, în sinonimie cu „a analiza”, „a cerceta”, „a măsura”, „a observa”, „a studia”, „a urmări” sau cu „a asculta”, „a chestiona”, „a întreba”. Se pare că examinarea se referă mai ales la o confruntare directă, fără intermedierea scrisului, deşi cuvântul şi-a extins mult sensul, examenele având astăzi mult mai des formă scrisă. Excepţie fac examenele medicale şi interviurile, pentru care contactul direct este la fel de important ca şi validitatea răspunsurilor. Fără a avea ca obiect o fiinţă umană, se mai pot examina lucruri şi situaţii, pentru a se găsi soluţii şi rezolvări.

Continuare »