Verbul a binemerita este, după toate probabilitățile, un termen obținut prin compunere, din adverbul „bine” și verbul „a merita”. Spre deosebire de acesta din urmă, se folosește foarte rar, mai ales la perfect compus (a binemeritat) și la gerunziu (binemeritând) – DOOM-ul subliniază în mod special că se folosește mai frecvent la timpuri trecute și compuse.

Este intranzitiv, deseori urmat de determinări introduse prin prepoziția compusă „de la”, însemnând „a câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc.” Recunosc faptul că îmi era străină existența acestui verb (deși cunosc adjectivul corespunzător)… iar dicționarele nu ajută foarte mult cuiva interesat de utilizarea lui corectă – singurul exemplu este din Alecsandri: „A binemeritat de la patrie”.

Continuare »