Pe lângă verbul a semăna legat de agricultură, în limba română există şi a semăna moştenit din latinescul similare, care are, la rândul său, două sensuri fundamentale. Primul se referă la „a avea trăsături, calităţi, defecte comune cu altcineva sau cu altceva”, fiind sinonim cu a aduce (cu), a se apropia, a se asemăna, a se asemui, a fi deopotrivă (sau la fel), a se potrivi. Foarte interesante sunt cuvintele cu acelaşi sens din fondul vechi sau folosite în anumite regiuni ale ţării – a (a)răduce, a se cumpăni, a se închipui, a se lovi, a se podobi.

Celălalt sens al termenului are în vedere nu atât o asemănare, cât o impresie a unei similitudini între două elemente. Utilizat în astfel de contexte, verbul se referă la „a avea aparenţa (de), a fi în aparenţă, a da semne (de), a face impresia (de)”, circumstanţe în care este sinonim cu a părea şi a (se) arăta. Mă gândesc la faptul că poate de aici vine expresia, foarte uzitată în limbajul colocvial, „seamănă, dar nu răsare”, dând în vileag falsa identitate presupusă şi mizând, într-un joc de cuvinte, pe semnificaţia celălalt verb a semăna.

Continuare »

Verbul a cauza nu ridică foarte multe probleme din punct de vedere semantic. Înseamnă (banal şi lipsit de conotaţii) „a fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări”, ori într-o accepţie mai relaxată „a face să se producă”. Nici sinonimele nu sunt foarte multe, dar sunt mai puţin tehnice, mai bogate în sensuri figurate şi mai des folosite – a aduce, a determina, a pricinui, a produce, a provoca, a stârni.

Întotdeauna mi s-a părut că vorba asta suferă o mare nedreptate, pentru că este foarte puţin folosită, în raport cu importanţa pe care o are în lumea – aşa cum o cunoaştem noi – în care aproape totul funcţionează pe baza unor legi (uneori obscure, ascunse nouă şi rar de tot înţelese cu adevărat) de cauză-efect. Substantivul cauză se aude mult mai des, verbul are însă nevoie de un context sobru, serios, oarecum oficial.

Continuare »