14 sept.

a (se) adecva

Verbul a (se) adecva s-a obținut prin derivare regresivă de la adecvat (termen provenit, în procesul relatinizării, din adaequatus, pe filieră franceză – adéquat). Definiția sa de dicționar este foarte simplă, trimițând, de asemenea, la adjectiv – „a face să devină sau a fi adecvat”. Mi se pare un cuvânt foarte rar folosit – de pildă, formele eu adecvez și el adecvează nu-mi sună prea… familiar.

Sinonimele, pe de altă parte, sunt mai cunoscute și mai des întrebuințate: a (se) adapta, a (se) conforma, a (se) potrivi. Și toate au, din punctul meu de vedere, atât un aspect pozitiv al semnificației – este firesc să te adecvezi, pentru a funcționa ca ființă socială normală, cât și unul negativ – nu te poți adecva la nesfârșit, fără a-ți afirma identitatea, fără a-ți dezvolta creativitatea, fără a-ți confirma unicitatea.

Continuare »

© 2020 blog.ro-en.ro