Verbul a îngădui are un prim sens tranzitiv, care înseamnă „a da voie; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa”, fiind sinonim, în acest caz, cu a admite, a încuviința, a lăsa, a permite, a tolera. Reflexivul reciproc se folosește în limbajul popular, fiind echivalent cu „a se învoi, a se înțelege unul cu altul, a se avea bine, a trăi în armonie”, în timp ce o altă accepție populară a termenului presupune „a avea răbdare, a da răgaz, a lăsa pe altă dată”, adică a aștepta sau a amâna, a păsui. Ca regionalism, este utilizat ca echivalent al lui a întârzia, a zăbovi.

Are, de asemenea, și valori care presupun o conștientizare voită a unei realități – un reflexiv construit cu dativul subiectului („a-și da voie în mod conștient, a-și asuma dreptul”) și un intranzitiv („a-și reține dorința de a face ceva”). O serie de termeni echivalenți, care funcționează în registrul arhaic ori regional, îi dau o savoare deosebită: a aprobălui, a întemeia, a obicni, a ogodi, a se pleca, a pozvoli, a se prinde, a pristăni, a volnici.

Tot astfel, mai are, pe lângă cele menționate, extrem de multe alte sinonime, în funcție de context: a absolvi, a accepta, a aproba, a autoriza, a concede, a concepe, a consimți, a cuteza, a da, a diminua, a domoli, a ierta, a împăca, a încuviința, a îndrăzni, a îndreptăți, a îndritui, a se îndupleca, a îndura, a înghiți, a înțelege, a se învoi, a justifica, a prilejui, a primi, a răbda, a scuti, a slăbi, a suferi, a suporta. Și lista ar putea continua…

Continuare »

Verbul a (se) îngădui vine din limba maghiara (engedni) şi înseamnă „a da voie, a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să; a admite în mod conştient şI tacit”. În registrul popular, reflexiv reciproc este echivalent cu „a se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie”, iar nuanța tranzitivă sau intranzitivă înseamnă „a avea răbdare, a da răgaz; a lăsa pe altădată”.

Sinonimele sunt foarte numeroase: a admite, a aproba, a accepta, a consimți, a aştepta, a amâna, a diminua, a domoli, a slăbi, a întârzia, a păsui, a zăbovi, a concepe, a absolvi, a ierta, a se îndupleca, a scuti, a împăca, a încuviința, a înțelege, a îndreptăți, a înghiți, a îndura, a lăsa, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera etc.

Continuare »

Verbul a (se) exclude vine din limba latină – excludere, ajuns la noi în etapa aceea de relatinizare, de redescoperire a moștenirii latine în limba română. Este un verb de conjugarea a III-a (cu infinitivul terminat în –e), a cărui valoare tranzitivă înseamnă „a da afară, a nu admite”, fiind sinonim cu a elimina, a excepta, a îndepărta, a înlătura, a scoate.

Sensul reflexiv face referire la o acțiune reciprocă dintre două elemente de „a se respinge ca fiind incompatibile, contrare, nepotrivite”. Cel mai evident antonim este a include, în timp ce ultimul sens poate reprezenta, în sens larg, o antonimie cu a accepta (venit din franceză, fiind și el un latinism, la bază).

Continuare »

Verbul a elimina vine dintr-un franțuzesc éliminer (cu rădăcini în mai vechiul latinesc eliminare) și are, între sinonime, pe a îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un tot, dintr-un ansamblu). Într-o accepție specială, se referă la „a da pe un elev afară din școală” ori a da un sportiv afară de pe teren. Un al treilea sens se referă la ieșirea substanțelor toxice din corpul uman – „a îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației), echivalent cu a expira.

Termenul se poate referi la substanțe, materii, alternative etc. – „a îndepărta printr-o selecție, a face să nu mai existe; a da afară, a nu admite”. Dicționarele de sinonime sunt mai darnice și înscriu foarte mulți termen în relație sinonimică: a anula, a curăța, a depărta, a evacua, a expulza, a lichida, a scoate, a suprima, a șterge, a tăia. Dintre antonime, apare a primi, l-aș mai pune și pe a accepta.

Continuare »

Verbul a accepta vine, pe filieră franceză (accepter), din limba latină – acceptare. Se defineşte extrem de succint, bazându-se mai mult pe sinonimie pentru lămurirea sensurilor. Se foloseşte în vorbirea curentă, însemnând „a fi de acord cu…, a primi în mod voit” şi fiind, în funcţie de context, echivalent al lui a admite, a aproba, a consimţi, a conveni, a împărtăşi, a încuviinţa, a îngădui, a se învoi, a recunoaşte, a suporta, a tolera.

În politică, se poate folosi cu sensul de a agrea, iar în domeniul financiar (referindu-se la conturi ori poliţe etc.) poate avea în vedere acţiunea de „a primi în vederea achitării, a semna un act, a se angaja la plată”. Dintre antonime, sunt de amintit a dezaproba, a refuza, a renunţa, a respinge.

Continuare »

Verbul a refuza vine din franceză (refuser) şi îşi diferenţiază sensurile în funcţie de raportul dintre cel care refuză şi obiectul refuzului. Înseamnă, în primul rând, „a nu accepta, a nu primi ceva ce ţi se oferă, a nu consimţi să primeşti, a considera inacceptabil pentru sine”, fiind sinonim cu a respinge (ceva sau pe cineva).

Modificarea unghiului din care este privită acţiunea aduce cu sine schimbarea sensului – „a nu da ceva ce ţi se cere, a nu consimţi la ceva, a nu voi să faci ceva”. Iar construit cu dativul, verbul înseamnă „a priva de ceva”, având chiar valoare reflexivă (a-şi refuza), situaţie în care este sinonim cu a renunţa (la ceva).

Continuare »