| Cold in the earth—and the deep snow piled above thee, Far, far removed, cold in the dreary grave! Have I forgot, my only Love, to love thee, Severed at last by Time’s all-severing wave? |
Dormi în pământ, sub nea, dormi în neştire; în rece groapă dormi, pe cellalt mal. Au te-am uitat, tu, singura-mi iubire, de care mă desparte-al vremii val? |
| IT was not like your great and gracious ways! Do you, that have naught other to lament, Never, my Love, repent Of how, that July afternoon, You went, With sudden, unintelligible phrase, And frighten’d eye, Upon your journey of so many days Without a single kiss, or a good-bye? I knew, indeed, that you were parting soon; And so we sate, within the low sun’s rays, You whispering to me, for your voice was weak, Your harrowing praise. Well, it was well To hear you such things speak, And I could tell What made your eyes a growing gloom of love, As a warm South-wind sombres a March grove. And it was like your great and gracious ways To turn your talk on daily things, my Dear, Lifting the luminous, pathetic lash To let the laughter flash, Whilst I drew near, Because you spoke so low that I could scarcely hear. But all at once to leave me at the last, More at the wonder than the loss aghast, With huddled, unintelligible phrase, And frighten’d eye, And go your journey of all days With not one kiss, or a good-bye, And the only loveless look the look with which you pass’d: ‘Twas all unlike your great and gracious ways. |
Cu toată hotărârea, Nu însă şi din inimă, îţi spun, Iubito, rămas bun. Ne mângâiem măcar La gândul că ne este drumul clar. Nimic mai lesnicios decât, Cu pas sfielnic dar viteaz, Cu lacrimi pe obraz, Să mergem pe-un făgaş deosebit: Tu, către răsărit, Eu, înspre soare-apune, Ce-a fost, a fost, Speranţa nu mai are niciun rost, Dar, scumpa mea, Atunci când suferinţa, Copilul tristei noastre văduvii, Va fi murit, Şi roua ochilor nu va-neca Trandafirul cerului de seară, Mai ştii? Uimiţi din cale-afară, Acolo unde noaptea-aceasta-i zi, Fără să ne trădăm credinţa În drumul drept ales de noi, Ne vom reîntâlni; Amara noastră pribegie Se va-ncheia la dulcele hotar; Şi, nesfârşit, Ospăţul mulţumirii o să fie De lacrimile recunoaşterii stropit. |
| Coventry Patmore | traducere de Leon Leviţchi |
| O love, turn from the changing sea and gaze, Down these grey slopes, upon the year grown old, A-dying ‘mid the autumn-scented haze That hangeth o’er the hollow in the wold, Where the wind-bitten ancient elms infold Grey church, long barn, orchard, and red-roofed stead, Wrought in dead days for men a long while dead. |
Iubire-ntoarce-ţi chipul dinspre mare, Uite drumeagul coborând uşor. Deasupra lui, a toamnei blândă boare Învăluie întregul trist decor. Străvechii ulmi semeţ se desfăşor Pe lângă schit, livadă, şură, casă – Sunt amintiri ce oamenii le lasă… |
| Come down, O love; may not our hands still meet, Since still we live today, forgetting June, Forgetting May, deeming October sweet? – Oh, hearken! hearken! through the afternoon The grey tower sings a strange old tinkling tune! Sweet, sweet, and sad, the toiling year’s last breath, To satiate of life, to strive with death. |
Da, se prea poate să ne pierdem iar, Trăind minutul şi uitând de mai, Cu gândul la molatecul brumar. Ascultă cum bătrânul turn dă grai Tristeţilor în straniul lor alai! Atinge anul cea din urmă strună, Prea beat de viaţă moartea s-o răpună. |
| And we too – will it not be soft and kind, That rest from life, from patience, and from pain, That rest from bliss we know not when we find, That rest from love which ne’er the end can gain? – Hark! how the tune swells, that erewhile did wane! Look up, love! – Ah! cling close, and never move! How can I have enough of life and love? |
Şi noi, n-am strânge oare-n suflet pace Dacă-am lăsa de-o parte chin, răbdare, Belşug cu neştiutele-i soroace Şi dragoste ce-n veci de veci nu moare – Auzi firava cântului chemare? Iubire, stai alături, nu fugi! Ah, mai am timp destul pentru-a iubi? |
| William Morris | traducere de Victor Frunză |
| Rome never looks where she treads. Always her heavy hooves fall On our stomachs, our hearts or our heads; And Rome never heeds when we bawl. Her sentries pass on—that is all, And we gather behind them in hordes, And plot to reconquer the Wall, With only our tongues for our swords. |
Pe drum Roma calcă de-a dreptul. Copitele-i greu ne apasă Mereu capul, pântecul, pieptul; De răcnete Romei nu-i pasă. Străjerii trec ţepeni, şi noi Din spate ne strângem în hoarde, Vrem Zidul să-l luăm înapoi, Cu-al vorbei tăiş, nu cu darde. |
| We are the Little Folk—we! Too little to love or to hate. Leave us alone and you’ll see How we can drag down the State! We are the worm in the wood! We are the rot at the root! We are the taint in the blood! We are the thorn in the foot! |
Noi – noi suntem Clanul-Pitic, Prea mic spre-a-l iubi ori urî; Ci daţi-ne pace un pic, Şi Urbea vom şti doborî! Noi suntem omida din lemne, Suntem putregai în tulpini, În sânge suspectele semne, Noi suntem ca-n talpă un spin! |
| Mistletoe killing an oak— Rats gnawing cables in two— Moths making holes in a cloak— How they must love what they do! Yes—and we Little Folk too, We are busy as they— Working our works out of view— Watch, and you’ll see it some day! |
Guzganii când funia taie – Când vâscul dă tufei de hac – Când borţi sapă molia-n straie – Grozav îi încântă ce fac! Da – şi noi, Norodul-Pitic, Suntem ca şi ei ocupaţi – Urzim (…dar voi nu ştiţi nimic) – Odată şi-odat’ o s-aflaţi! |
| No indeed! We are not strong, But we know Peoples that are. Yes, and we’ll guide them along To smash and destroy you in War! We shall be slaves just the same? Yes, we have always been slaves, But you—you will die of the shame, And then we shall dance on your graves! |
Nu, n-avem vlagă, dar ştim Pe alţii mai vajnici ca noi. Da, şi-o să-i călăuzim Bucăţi să vă facă-n război! Noi tot sclavi rămâne-vom? Bine! Căci tot sclavi am fost şi nainte! Voi – voi veţi muri de ruşine, Şi vă vom dansa pe morminte! |
| We are the Little Folk, we, etc. | Noi – noi suntem Clanul-Pitic etc. |
| Rudyard Kipling | traducere de Tudor Dorin |
| In a coign of the cliff between lowland and highland, At the sea-down’s edge between windward and lee, Walled round with rocks as an inland island, The ghost of a garden fronts the sea. A girdle of brushwood and thorn encloses The steep square slope of the blossomless bed Where the weeds that grew green from the graves of its roses Now lie dead. |
Pe-un pinten pietros între culmi şi câmpie, La poala colinei mereu bântuită de vânt, Cu stânci îngrădită, grădina stafie Înfruntă al mării frământ. Un brâu de spini şi ciulini cuprinde Piezişa costişă de flori azi deşartă, Iar iarba sălbatecă de pe-ale rozei morminte E moartă. |
Verbul a tremura vine din latinescul tremulare şi face parte din fondul vechi al limbii, motiv pentru care are o mulţime de întrebuinţări. Se foloseşte pentru fiinţe şi pentru părţi ale corpului lor – „a face mişcări involuntare, rapide şi repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc.”, dar şi despre plante – „a face o mişcare uşoară şi repetată, a se mişca lin dintr-o parte în alta”, fiind sinonim cu a oscila, a se clătina.
Sensurile secundare se pot referi, de pildă, la lumini şi umbre („a se produce rapid şi intermitent, prin alternare; a produce efecte schimbătoare”, echivalentul lui a licări, a se juca, a pâlpâi), la ape („a se mişca în unduiri uşoare”, sinonim cu a se încreţi) ori la pământ („a se zgudui, a se cutremura sau a da impresia că se zguduie”), la sunete şi melodii ori la glas („a avea variaţii de ton”, echivalent al lui a vibra).
Sensul figurat are în vedere, în general, oamenii şi sentimentele lor, însemnând „a fi cuprins de o emoţie puternică”, sinonim cu a se înfiora, a se cutremura. Există şi o serie de expresii des utilizate, precum „a tremura după bani” sau „a tremura carnea pe cineva”. Dintre sinonime, dicţionarele mai menţionează a dârdâi, a se scutura, a tresări, a se îngrozi, a fremăta, a palpita, a țâțâi.
Continuare »
© 2024 blog.ro-en.ro