Verbul a (se) neliniști este un derivat regresiv de la adjectivul neliniștit, printr-un proces destul de sinuos. Adjectivul s-a format, la rândul lui, prin derivare de la liniștit – obținut prin conversiune din participiul verbului a liniști. Prin urmare, între cele două verbe există o legătură, dar nu cea directă, pe care am bănui-o.

Înseamnă „a-și pierde sau a face să-și piardă liniștea sufetească” ori „a se umple de neliniște”, iar sinonimele sunt extrem de numeroase, dar și foarte diferite, în funcție de nivelul neliniștii: a (se) alarma, a (se) agita, a (se) frământa, a (se) intriga, a (se) îngrijora, a-i păsa, a se sinchisi, a (se) speria, a se teme, a (se) tulbura, a se zbuciuma, a se zvîrcoli.

Între ele, se remarcă, de asemenea, un termen livresc – a (se) impacienta și câteva regionalisme – a bindisi, a se cioșmoli, a (se) îngrija, a (se) îngriji, a (se) lărmui. În anumite situații extreme, temenul medical corespunzător este a angoasa. Relația de antonimie pare să fie mult mai simplu de stabilit, pentru că dicționarele indică o singură posibilitate – a (se) domoli.

Toată adolescența am suferit de insomnii. Groaznice. Adormeam spre dimineață, noapte de noapte, până cedam de oboseală. Dormeam apoi ca ursu’ vreo câteva nopți și o luam de la capăt… Pe măsură ce am înaintat în vârstă, lucrurile s-au mai așezat. Cred că am învățat să dorm, dar am și devenit mai pricepută în a îndepărta factorii perturbatori.

Dorm destul de mult și destul de bine, mă odihnesc suficient, mai ales în perioadele în care sunt foarte ocupată. Adorm ușor și relativ devreme, însă, din timp în timp, undeva pe la 3-4 spre dimineața, toate problemele pământului vin peste mine. Mă trezesc, și pe suflet mi se așterne un soi de agitație, îngrijorare, o panică nelămurită, care nu-mi mai dă pace.

Evident, anxietatea mea are întotdeauna motive reale, adică nu vin din senin și știu exact cauza care mă neliniștește, dar lucrurile capătă niște proporții uriașe și imposibil de controlat, iar eu îmi aduc aminte de insomniile grele ale adolescenței… Și mă calmez dintr-odată, pentru că știu că dimineață, pe lumină, totul va fi bine, iar demonii vor intra la loc, în cutiuțele lor mici. Ce bine că învățăm, în timp, să-i domolim!

Verbul a se pisici s-a format prin derivare din substantivul pisică – și se știe că ce se naște din pisică șoareci mănâncă! Se folosește mai ales în registrul familiar și este sinonim cu a se alinta ori cu a se linguși (ca o pisică, evident!). Dicționarele mai recente adaugă și o accepție regională, folosită în Oltenia, unde termenul poate însemna a se reproduce – folosit pentru pisici.

De cele mai multe ori, verbul are conotații negative. La copii poate mai merge cum mai merge, deși obiceiul e enervant și păgubos, dar oamenii în toată, mai ales femeile (de bărbați nu mai zic), par a da dovadă, în fapt, de imaturitate, când recurg la acest tip de comportament. Este adevărat că depinde foarte mult de locul și circumstanțele acestor situații, dar pe mine mă scoate din sărite, de cele mai multe ori.

Mai puțin la pisici. Când e vorba de pisici, mă topesc pur și simplu! Cel puțin a mea… e un spectacol delicios. Se alintă, miaună, își trece coada pe lângă mine… o desfășurare întreagă de forțe, pentru a-mi atrage atenția și a câștiga o mângâiere. Nu face asta doar când îi e foame sau pentru a obține ceva, dar tot așa de adevărat e că, dacă n-are chef de tine, n-are! Așa că am învățat să profit de momentele ei de tandrețe și să mă bucur când sunt în grațiile ei.

! pleașcă (pradă, chilipir) este substantiv feminin menționat și anterior în dicționarul ortografic; acum este precizat registrul în care se folosește (popular, familiar), stabilindu-se, de asemenea, și formele noi pentru genitiv-dativ – pleștii și pentru plural – plești

* plecat apare ca substantiv neutru

* plecate funcționează și în locuțiunea adverbială pe plecate

! plenipotențiar își pierde valoarea substantivală; este acum doar adjectiv masculin cu pluralul plenipotențiari – „(persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent; ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului”

* pleșcară este un termen familiar, varianta feminină a mai vechiului pleșcar; are genitiv-dativul pleșcarei și femininul pleșcare („persoană care umblă după chilipiruri; chilipirgiu, pleșcaș”)

Verbul a piua s-a format de la substantivul piuă („vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide”). Înseamnă „a zdrobi în piuă” (de exemplu, minereuri) sau „a da la piuă o țesătură de lână”. Termenul funcționează în registrul popular (se folosește în Transilvania și în Maramureș) și este sinonim cu a pisa.

Pentru mine, a fost o surpriză atunci când l-am descoperit. Văzându-l, prima dată m-am gândit la „de-a v-ați ascunselea” din copilărie… sau la orice altă activitate care presupunea ieșirea din joacă, revenirea scurtă la realitate, prin semnalizarea cu celebrul strigăt „piua!”. A fost numai o impresie, pentru că nu are legătură cu această piuă, ci cu cealaltă.

Însă, gândindu-mă la asta, tot mi se pare o idee bună, deși dicționarele nu includ acest sens în paginile lor! Cum ar fi să-i putem spune vieții „piua!”, când ne simțim copleșiți și simțim că nu mai facem față la ceea ce se întâmplă? Știu că uneori avem impresia că facem asta, luând câte o decizie definitivă… dar nu sunt convinsă că, în situațiile astea, nu ne lasă de fapt ea în pace puțin, dându-ne răgaz să ne revenim.

Cum ar fi să ne întrebăm, din când în când, ce putem face când celălalt piuează. Când unul are chef de piuat ar trebui să piuăm împreună? Sau e mai bine să piueze fiecare pe rând, pentru ca jocul să nu se strice, să-l ducem mai departe doar piuând câte puțin, când avem nevoie de spațiu și timp?

* plastic are o valoare morfologică nouă – este substantiv neutru

* plastician (plas-ti-ci-an) este și el substantiv nou, masculin cu pluralul plasticieni. Din aceeași familie lexicală, apare și femininul *plasticiană, cu genitiv-dativul plasticienei și pluralul plasticiene.

! play-back este un anglicism care se pronunță pléĭbec; este substantiv neutru articulat play-backul, cu pluralul play-backuri

* playboy se pronunță pléĭboĭ; este substantiv masculin care se articulează playboy-ul, la plural având forma playboy (articulat playboy-i)

* player este subsatntiv neutru; se desparte pla-yer, se pronunță pléĭăr și are pluralul playere („aparat pentru redarea înregistrărilor play-back”)

Verbul a (se) mulțumi are o origine foarte interesantă (din formula de urare la mulți ani!). Se folosește, în primul rând, cu valoare intranzitivă – „a exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut”, dar și ca tranzitiv – „a răsplăti, a recompensa pe cineva” sau „a satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura”. Accepția reflexivă a termenului se referă fie la „a fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult”, fie la utilizarea lui în registrul popular „a se lăsa de ceva, a renunța la…, a se sătura de…”.

De asemenea, poate însemna „a rosti o urare către cineva” sau „a închina paharul cu băutură”, dar și „a saluta pe cineva, urându-i bună ziua”. Cuvântul este folosit ca formulă stereotipă, cu valoare de interjecție, nuanța de acțiune fiind ștearsă, pentru „a răspunde cu recunoștință, căldură etc. la un salut sau la o urare” ori „a exprima recunoștința pentru ospitalitate, pentru un dar, un ajutor, un sfat etc.”

Există o serie de structuri care au același sens, în contexte diferite: a aduce mulțumiri, a-și arăta recunoștința, a arăta gratitudine, a refuza cu politețe. Iar sinonimele sunt foarte numeroase: a accepta, a admite, a aproba, a blagodari (divinității), a compensa, a consimți, a despăgubi, a încuviința, a îndupleca, a îngădui, a învoi, a lăsa, a permite, a primi, a răsplăti, a recompensa, a satisface.

Sunt puține cuvinte atât de potrivite la finalul unui an și începutul unuia nou. Dincolo de tradiționala urare din care derivă (acel „la mulți ani!” care se referă la vremurile frumoase ce vor veni), se cuvine să aducem mulțumiri pentru toate cele trecute. Cred că uităm deseori să facem asta, pentru că e în firea omului să-și dorească mai mult pentru mâine, uitând să aprecieze ce are azi.

Prin urmare, m-aș gândi să mulțumesc acum pentru toată frumusețea anului ce a trecut, dar și pentru toate lacrimile, pentru sănătatea celor care au rămas cu noi, fără a uita de liniștea celor care au plecat. Mulțumiri pentru toate reușitele și pentru învățăturile venite din eșec, pentru toate bucuriile și toate enervările, pentru toate călătoriile extraordinare, pentru toate prieteniile neuitate, pentru toate cele înțelese ori iubite făr-a le pricepe. Pentru toate planurile împlinite sau amânate. Pentru toate iubirile apuse și, deopotrivă, pentru cele ce vor veni. Un an bun să avem!