Rezultate

04 aug.

DOOM 3: Alteța Sa Regală – altotratus

+ Alteța Sa Regală este prima dintre formulele reverențioase nou introduse de DOOM3, structură alcătuită din locuțiune pronominală și adjectiv (la fel ca și următoarele, pe care le vom enumera); are genitiv-dativul Alteței Sale Regale, se abreviază ASR. Celelalte formule menționate sunt +Alteța Voastră Regală, +Alteța Regală, +Altețele Lor Regale (AALLRR), +Altețele Voastre Regale. Cele care suferă modificări față de DOOM2 sunt !Altețele Lor… și !Altețele Voastre – locuțiuni pronominale cu formă pentru plural. Structurile pot fi – sau nu – urmate de substantivele Principesa/Principele și de prenume.

! altfel (echivalent cu „în alt mod”, „în caz contrar”) are valoare de adjectiv invariabil („școala altfel”) sau de adverb („a procedat alfel”, „altfel mă supăr”). Fără a fi înregistrate ca noutăți, dar pentru că sunt importante, amintim de altfel (=de altminteri) – locuțiune adverbială, și altfel de (=diferit) – locuțiune adjectivală (altfel de oameni).

+ alt fel de (cu sensul de „fel diferit”, în structura „un alt fel de mâncare”) este o structură nesudată, alcătuită din adjectiv pronominal nehotărât + substantiv neutru + prepoziție. Asemănător, secvența + de alt fel (=de alt soi) este alcătuită din prepoziție + adjectiv pronominal nehotărât + substantiv neutru.

! alto suferă o modificare atunci când are valoare substantivală – a devenit neutru (nu masculin, cum era trecut în DOOM2)

! altocumulus, substantiv masculin, are acum și formă de plural – altocumuluși („formație de nori situată la altitudinea medie de 6 000 m, cu aspect de pături de culoare albă sau cenușie”). Aceeași modificare și pentru !altotratus („formație de nori situată la o altitudine medie de 6 000 m, care se prezintă ca un strat dens și uniform, de culoare cenușie sau albăstruie, cu aspect fibros sau ușor striat”), substantiv masculin cu pluralul altostratuși.

28 iul.

DOOM 3: alopat – alter ego

! alopat are acum atât valoare substantivală – masculin și feminin, cât și adjectivală; este masculin cu pluralul alopați și femininul alopată-alopate (în DOOM2 era substantiv masculin). Termenul se referă la tot ce are legătură cu !alopatia, substantiv feminin cu genitiv-dativul alopatiei și pluralul alopatii – în DOOM2, forma de plural nu era menționată („tratament medical constând în administrarea unor medicamente în doze care, la omul sănătos, ar declanșa efecte contrare simptomelor caracteristice bolii care trebuie tratată”).

! alpaca este un substantiv cu două sensuri; atunci când se referă la animal / tip de lână / tip de stofă, este substantiv feminin, articulat alpacaua, cu genitiv-dativul alpacalei și pluralul alpacale

! alsacian pierde pronunția cu z în loc de s pe care o recomanda DOOM2; termenul are valoare substantivală și adjectivală, masculin cu pluralul alsacieni și femininul alsaciană-alsaciene. Limba vorbită de această populație este un idiom numit !alsaciană, substantiv feminin cu genitiv-dativul alsacienei.

+ altă dată apare ca noutate – când are sensul de „altă zi calendaristică”, structura este alcătuită din adjectiv pronominal și substantiv feminin. DOOM3 păstrează și variantele altădată – adverb sinonim cu „odinioară” și altă dată – locuțiune adverbială sinonimă cu „în altă împrejurare”.

! alter ego (al doilea eu) vine din latină și este locuțiune substantivală; pluralul alter egouri este rar folosit

21 iul.

DOOM 3: all-inclusive – pe alocuri / pe-alocuri

+ all-inclusive este un englezism care se pronunță olinklúsiv; la noi e folosit ca adjectiv invariabil, în structuri de tipul vacanțe all-inclusive

! all right vine și el din engleză; se pronunță ólraĭt și are două valori – interjecție și locuțiune (adjectivală – comportament all right sau adverbială – a se purta all right)

! alma mater din latină este menționată acum ca locuțiune substantivală cu genitiv-dativul almei mater (în DOOM2 era substantiv)

! alo apare cu o modificare la valoarea sa interjecțională, accentul pe a doua silabă rămânând singura variantă corectă pentru pronunție (în DOOM2 era acceptată și accentuarea lui a)

! pe alocuri / pe-alocuri (în tempo rapid) este locuțiune adverbială (a doua variantă nu era menționată în DOOM2)

14 iul.

DOOM 3: alicot – allegro

+ alicot este substantiv masculin cu pluralul alicoți; termenul apare ca noutate, diferit de adjectivul folosit în economie „(parte) alicotă”; nu i se indică originea și nu l-am găsit nici în ediția revizuită a DEX-ului

! aligoté (viță-de-vie, vin) este substantiv neutru articulat aligotéul; spre deosebire de DOOM2, este menționat și pluralul aligotéuri, care se folosește pentru porții, sorturi

+ aliturgic apare ca noutate, adjectiv masculin cu pluralul aliturgici și femininul aliturgică-aliturgice

+ allegretto (se desparte al-le-gret-to) este un termen muzical venit din italiană, care are acum, pe lângă valoarea adverbială consacrată, și o valoare nouă: este substantiv neutru cu pluralul allegrettouri

! allegro, substativul neutru cu pluralul allegrouri, are acum articol diferit de adverb, ca și în situația termenului de mai sus

16 iun.

DOOM 3: alb-albaștri – alb-roșii

+ alb-albaștri (fani/fotbaliști ai Universității Craiova) este un termen folosit în registrul familiar, adjectiv sau substantiv masculin cu formă de plural

! alba-neagra (joc de noroc) este substantiv feminin folosit doar cu forma articulată

! albăstrel este rar folosit, adjectiv masculin cu pluralul albăstrei și femininul albăstrea-albăstrele (singularul feminin albăstrică nu mai este menționat)

+ alb-negru este introdus ca substantiv neutru cu articularea alb-negrul, în structuri de tipul „filme în alb-negru”, „epoca alb-negrului”

+ alb-roșii (fani/sportivi ai clubului Dinamo) este un termen folosit în registrul familiar, adjectiv sau substantiv masculin cu formă de plural

09 iun.

DOOM 3: akadian – Alba Iulia

! akadian (referitor la Akad) are valoare adjectivală și substantivală, masculin cu pluralul akadieni și femininul akadiană-akadiene. Din aceeași familia lexicală, apare ca noutate substantivul feminin +akadiană (limbă), cu genitiv-dativul akadienei

! ală e substantiv feminin cu genitiv-dativul alei și pluralul ale – „unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare)” sau „balaur”

! alături e adverb (și rămâne doar cu această formă – „alăturea” din DOOM2 dispare)

+ alături de este o structură alcătuită din adverb+prepoziție; se folosește în structuri de tipul „Locuiește alături de mine”, dar se spune corect „alăturea cu drumul

! Alba Iulia este substantiv propriu cu genitiv-dativul Albei Iulia

© 2024 blog.ro-en.ro