Primul sens al verbului a compara se referă la punerea alături, la examinarea simultană sau succesivă a două sau mai multe elemente, pentru a stabili asemănările şi deosebirile dintre ele. Unul dintre cele mai utilizate sinonime este a confrunta, fără – obligatoriu – semnificaţia lui beligerantă. Cu sensuri relativ diferite, verbul stabileşte sinonimie cu a (se) apropia, a (se) asemăna, a (se) asemui, a (se) potrivi. Folosit cu nuanţă negativă şi pentru a sublinia un dezavantaj, o pierdere prin comparaţie, verbul are sensul de a (se ) măsura, a se pune cu cineva, în structuri precum „Mă compar eu cu tine?” sau „Nu mă compar eu cu tine!”

Continuare »

! bibícă stă mărturie în noul DOOM despre genialitatea lui Caragiale, care nu în van ne lua peste picior pentru apucăturile denominative. Termenul se referă la o persoană (iubită – normal! că doar numai din alintătură se poate naşte un asemenea cuvânt); şi, deşi este învechit şi familiar (nu mai spunem că există deja celebrul masculin bibic), insistăm să-l dăm publicităţii. Mai mult, îi schimbăm şi declinarea: pluralul nu mai e bibíce, ci bibíci. Parol!

! Bíblie apare ca substantiv propriu feminin, „cartea de bază a creştinismului”; despărţirea în silabe se face (Bi-bli-e), articularea – Bíblia, iar genitiv-dativul e Bíbliei

! bibliofíl (bi-bli-o-) câştigă teren şi îşi diversifică formele; poate fi adjectiv sau substantiv masculin, cu pluralul bibliofíli; acum are şi feminin – bibliofílă/bibliofíle

!bibliofob primeşte aceleaşi modificări, căci şi femeile au dreptul să fie! Teribil mi-a plăcut, dintre toate cuvintele acestei familii, nu doar ca sonoritate sau idee, cât pentru că mi s-a părut o oarecare ironie folosirea parantezei (rar) în dreptul său! În zilele noastre?! Poate doar în ce priveşte folosirea – e drept că-i cam lung… nici cei ce care sunt nu stiu să-l spuie!

! bicentenár, substantivul neutru care denumeşte cea de-a două suta aniversare primeşte formă de plural – bicentenáre… M-am întrebat de ce nu exista până acum… Sau de ce a apărut? Vom aniversa câte două, trei, cinci bicentenare?

Continuare »

Institutul Cultural Român va subvenţiona, în cadrul primei sesiuni din 2008 a Programului TPS – Translation and Publication Support Programme, traducerile a 31 de volume semnate de autori români, aflate în pregătire la edituri din Belgia, Bulgaria, Cehia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia şi Ungaria. Finanţările însumează circa 140.000 EUR.

Continuare »

De la Caragiale citire, crezul românului iubitor de chilipiruri.

Verbul a (se) mulțumi are o origine foarte interesantă (din formula de urare la mulți ani!). Se folosește, în primul rând, cu valoare intranzitivă – „a exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut”, dar și ca tranzitiv – „a răsplăti, a recompensa pe cineva” sau „a satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura”. Accepția reflexivă a termenului se referă fie la „a fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult”, fie la utilizarea lui în registrul popular „a se lăsa de ceva, a renunța la…, a se sătura de…”.

De asemenea, poate însemna „a rosti o urare către cineva” sau „a închina paharul cu băutură”, dar și „a saluta pe cineva, urându-i bună ziua”. Cuvântul este folosit ca formulă stereotipă, cu valoare de interjecție, nuanța de acțiune fiind ștearsă, pentru „a răspunde cu recunoștință, căldură etc. la un salut sau la o urare” ori „a exprima recunoștința pentru ospitalitate, pentru un dar, un ajutor, un sfat etc.”

Există o serie de structuri care au același sens, în contexte diferite: a aduce mulțumiri, a-și arăta recunoștința, a arăta gratitudine, a refuza cu politețe. Iar sinonimele sunt foarte numeroase: a accepta, a admite, a aproba, a blagodari (divinității), a compensa, a consimți, a despăgubi, a încuviința, a îndupleca, a îngădui, a învoi, a lăsa, a permite, a primi, a răsplăti, a recompensa, a satisface.

Sunt puține cuvinte atât de potrivite la finalul unui an și începutul unuia nou. Dincolo de tradiționala urare din care derivă (acel „la mulți ani!” care se referă la vremurile frumoase ce vor veni), se cuvine să aducem mulțumiri pentru toate cele trecute. Cred că uităm deseori să facem asta, pentru că e în firea omului să-și dorească mai mult pentru mâine, uitând să aprecieze ce are azi.

Prin urmare, m-aș gândi să mulțumesc acum pentru toată frumusețea anului ce a trecut, dar și pentru toate lacrimile, pentru sănătatea celor care au rămas cu noi, fără a uita de liniștea celor care au plecat. Mulțumiri pentru toate reușitele și pentru învățăturile venite din eșec, pentru toate bucuriile și toate enervările, pentru toate călătoriile extraordinare, pentru toate prieteniile neuitate, pentru toate cele înțelese ori iubite făr-a le pricepe. Pentru toate planurile împlinite sau amânate. Pentru toate iubirile apuse și, deopotrivă, pentru cele ce vor veni. Un an bun să avem!