Verbul a (se) ascunde este vechi de când lumea… Lumea noastră, vreau să zic, pentru că vine din latinescul abscondere, motiv pentru care are extrem de multe utilizări, chiar dacă sensurile lui sunt relativ puține (de pildă, DEX-ul precizează doar două). Poate fi tranzitiv și reflexiv – „a (se) sustrage intenționat vederii, a (se) pune într-un loc ferit, a (se) așeza într-un loc în care să nu poată fi văzut și găsit”. Sensul figurat se referă la „a face să nu fie cunoscut, știut, înțeles de alții” – atunci când complementul este un abstract (faptă, gând, sentiment, emoție etc.).

Găsite prin dicționare, derivatele acestor sensuri sunt, de exemplu, cele care oferă explicații suplimentare, indicând cauza („a se feri de cineva din pricina sfielii, fricii, rușinii”), referindu-se exclusiv la anumite circumstanțe („a intra în nori”, despre soare, lună, stele) ori având utilizări regionale („a pune bine, la păstrare ceva” în Bucovina).

Foarte faină este expresia a se ascunde după deget „a încerca să se dezvinovățească cu argumente nevalabile, a căuta să-și tăinuiască o vină evidentă, a-și ascunde o vină în chip stângaci; a recurge la tot felul de pretexte și subterfugii în încercarea de a se eschiva de la o sarcină / de la o responsabilitate”. Există, de asemenea, și expresii care echivalează sensul verbului – a pune batista pe țambal, a ține (pe cineva) sub obroc.

Sinonimele sunt destul de numeroase: a acoperi, a blătui, a disimula, a (se) dosi, a minți, a mușamaliza, a (se) pitula, a tăinuia, a (se) mistui, a (se) tăinui, a palma, a (se) piti, a (se) pitula, a (se) mătrăși, a (se) mitoși, a se băga, a (se) feri, a masca, a voala, a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) masca, a înăbuși. Dintre antonime, dicționarele menționează a arăta, a destăinui, a etala, a evidenția, a manifesta, a mărturisi.

Pisicii mele îi place teribil să se ascundă în plicul de la palpumă. Imediat cum termin de pregătit patul pentru culcare, se strecoară prin deschizătura lenjeriei, se refugiază într-un colț și rămâne nemișcată acolo. Uneori adoarme buștean, alteori pare să mă pândească, cu urechile atente la orice mișcare din cameră, iar dacă încerc să-mi bag nasul în plapuma ei, sare cu agilitatea unei sălbăticiuni să mă pedepsească. Mă distrează teribil joaca asta a noastră de fiecare seară și mă întreb, uneori, care dintre noi e jucăria și care-i jucătorul!

Verbul a (se) comprima vine din limba franceză (comprimer) și este destul de des folosit, având câteva sensuri, în general cunoscute. Prima utilizare pare a veni din fizică – „a micșora volumul unui corp (mai ales a unui gaz) cu ajutorul unei forțe sau presiuni exterioare, a apăsa cu putere spre a micșora volumul”, sinonim cu a condensa, a presa. De aici derivă sensul figurat al verbului, folosit cu privire la sentimente și stări sufletești – „a împiedica să se manifeste, a stăvili printr-un efort de voință”, echivalent al lui a înăbuși, a înfrâna, a reprima.

O accepție a termenului, care mie îmi era mai puțin cunoscută, este „a reduce personalul unei întreprinderi sau instituții, a face mai mic ca urmare a limitării statelor”… Mai puțin cunoscută pentru că, așa cum mi-am dat imediat seama, îmi lipsea din minte asocierea cu mult mai cunoscutul său sinonim în această situație – a restrânge. Dicționarele susțin că referirea la o singură persoană, cu sensul de „a pune în cadru disponibil”, este improprie (ceea ce nu o împiedică să circule, se pare).

În momentul în care am început căutările pentru acest verb, aveam în minte altă semnificație, pe care nu am găsit-o însă menționată decât în Noul dicționar explicativ din 2002. Este vorba despre cea cu privire la comprimarea unor texte – „a micșora prin reducerea numărului de cuvinte”. Și m-a surprins lipsa lui din dicționare, întrucât acestui sens i-am găsit, paradoxal, cele mai numeroase sinonime: a concentra, a prescurta, a reduce, a rezuma, a scurta. Ai fi zis că e imposibil să găsești echivalente pentru un sens pe care un cuvânt nu-l are, nu?

Motivul pentru care l-am căutat inițial are legătură cu lucrarea de doctorat la care mă tot chinui. Pardon – care mă tot chinuie. Pentru că am tot adunat materiale peste materiale de-a lungul anilor (căci am luat-o de la daci și de la romani cu partea teoretică a cărții), m-am trezit acum că e destul de amplă. Și, mai ales, că nu tot ce e acolo îmi este necesar. Prin urmare, m-am apucat de comprimare: scot ce nu-mi folosește, sintetizez ce-am lungit peste măsură, periez și reorganizez. E o muncă plăcută, care mă ajută să mă reconectez la esența lucrării și să-mi limpezesc scopurile. În plus, parcă și stilistic dă bine comprimarea asta… Vom vedea.

Verbul a mușca este un termen cu origine necunoscută, dar foarte des folosit și cu foarte multe semnificații. Înseamnă, în sens general, „a-și înfige colții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind)”. Termenul se folosește și pentru insecte, cu sensul de „a pricinui durere, usturime”. Poate avea și o semnificație complet nevinovată, fiind o acțiune necesară în procesul de hrănire – „a rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca)”.

Sensurile figurate sunt foarte interesante – fie „a provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.)”, fie „a ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice”. Dintre sinonime, sunt menționate a împunge, a înghimpa, a înțepa, a pișca, a critica, a încolți, a ațâța, a chinui, a consuma, a frământa, a îmboldi, a îndemna, a munci.

Expresiile sunt de-a dreptul grozave: a-și mușca mâinile sau degetele („a avea remușcări, a regreta, a se căi amarnic; a se înfuria”), a-și mușca limba sau buzele („a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni”), a-l mușca pe cineva de inimă să… („a se lăsa ispitit să…, a fi cât pe-aci să…”), a mușca pământul („a cădea la pământ rănit sau mort; a muri”), a-l mușca șarpele invidiei („a fi cuprins de invidie”).

Pisica mea mușcă. „Te crezi cățel?”, o întrebam când era mică – atât de des, încât probabil se gândea că așa o cheamă. La început eram plină de zgârieturi și răni pe mâini, pentru că, puiuț fiind, Irish nu știa că-mi face rău. Încet-încet, a învățat. Întâi, nu și-a mai folosit gheruțele atunci când ne jucam, iar apoi a descoperit și mușcăturile fără urme.

Nu a renunțat la ele, pentru că pisoiul e pisoi, na! Dar e extraordinar de simpatică atunci când trece ușurel pe lângă piciorul meu, de parcă ar avea vreo treabă pe undeva… răsucește brusc capul și mă prinde ușor de degete, lasă repede și fuge. Nu contenește să mă uimească felul în care pricepe ce are voie și ce nu. Iar dacă face vreun lucru nepermis, îmi pare că știe exact ce face, în ciuda mea!

Verbul a (se) împărtăși este un derivat al substantivului părtaș, cu prefixul în-, de al cărui sens se și leagă: „a face pe cineva părtaș la ceva” sau „a se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva”, adică a participa. Dar și „a avea parte de…”, echivalent cu a primi (din…), a se înfrupta (din…), precum și „a primi o parte din ceva” – în sens mai general.

Sensurile sunt destul de multe, căci verbul mai poate să însemne „a accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu…, a primi ca bun”, deci a accepta, a admite – când e vorba de păreri, opinii. Ori cu privire la idei, gânduri, sentimente – „a (se) destăinui cuiva ceva, a face cunoscut (pentru a găsi sprijin spiritual sau moral)”, adică a comunica, a declara, a (se) destăinui.

De asemenea, poate avea în vedere „a împărți cu cineva ceva, a da și altuia, a face parte cuiva”, dar și „a avea parte de același lucru ca și altcineva”. Atunci când se referă la bucurii sau necazuri, dureri, înseamnă „ a suporta împreună”, dar se pot avea în vedere și impresii… sau chiar soarta cuiva.

Utilizat deseori în spațiul bisericesc, verbul se referă la „a da sau a lua împărtășanie; a supune ritualului de împărtășanie (sfânta grijanie)”, fiind sinonim cu a (se) cumineca, a (se) griji. Iar de aici derivă semnificația argotică a termenului, însemnând „a consuma băuturi alcoolice” – a bea. Și, surprinzător, sinonime mai există, multe în registrul popular și regional.

Zilele trecute mi-a căzut privirea pe un citat care spunea așa: „Pentru că suntem muritori, fiecare talent, îndemânare, aptitudine pe care o posedăm, fiecare gând și trăire pe care am avut-o, fiecare peisaj superb pe care l-am văzut, fiecare obiect material pe care l-am avut, se va pierde, în definitiv. Asta doar dacă nu le împărtășim cuiva.”

Și m-am gândit, imediat, cât de fericită sunt. Pentru că în fiecare zi îmi împărtășesc cunoștințele și învățăturile elevilor mei. Iar în fiecare zi de luni, gândurile mele – mai trăsnite sau nu – ajung la cititorii acestui blog. Există, deci, părți din mine care nu se vor pierde niciodată, și vorbe care, cumva, vor intra în alte case, minți și suflete…

„Me Too”, expresia care încurajează victimele hărțuirii sexuale să-și împărtășească poveștile, surclasează „big dick energy”, „single-use” și „deepfake”, care au ratat șansa de a fi alese termenul anului de dicționarul Macquarie din Australia și de a se încununa de lauri.

Expresia, prima oară folosită de activista socială americană Tarana Burke, la jumătatea anilor 2000, a ajuns virală în 2017, ca urmare a unei postări pe Tweeter de actrița Alyssa Milano, care – în urma acuzațiilor împotriva lui Harvey Weinstein – a încurajat victimele hărțuirii sau agresiunii sexuale să-și împărtășească poveștile pentru a arăta amploarea problemei.

Expresia a fost adăugată în dicționar, unde este definită ca adjectiv: „despre sau care se referă la mișcarea Me Too … [sau] o acuzație de hărțuire sexuală sau de agresiune sexuală”; și ca verb, înseamnă „a acuza (pe cineva) că a comis hărțuire sexuală sau agresiune sexuală” – ca în „to be Me Tooed”.

Continuare »

Exprimarea sentimentelor