Cum vi s-a părut cursul?
„Dacă aş mai avea doar o oră de trăit, aş petrece-o în această clasă, pentru că pare o eternitate” ![]()

„Dacă aş mai avea doar o oră de trăit, aş petrece-o în această clasă, pentru că pare o eternitate” ![]()

Prezentarea câtorva pentru situaţii speciale, cu exemplificarea intonaţiei
Din 2004, peste 500 de copii au beneficiat de taberele de limba engleză organizate de Wordland la Moeciu, lângă Bran, în judeţul Braşov. Perioadele de desfăşurare şi programul pentru 2010, precum şi galerii foto pentru taberele organizate în anii precedenţi sunt disponibile pe site-ul Wordland, în secţiunea Tabere de vară în limba engleză.
În iulie şi august 2010, copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani vor beneficia de lecţii de limba engleză, activităţi creative, lecţii de gătit, ateliere de pictură şi tâmplărie, petreceri, dansuri şi jocuri, vizite turistice şi drumeţii, călărie, activităţi sportive în aer liber şi la sala de sport.
Continuare »
Verbul a protesta are, din câte am citit prin dicţionare, grade diferite de intensitate. De la neutrul „a exprima dezacordul”, trecând prin „a-şi declara în mod deschis dezaprobarea”, până la „a manifesta o împotrivire energică şi făţişă” faţă de ceva. Nu o să insist pe sensul specializat al termenului, care presupune „a stabili pe cale judiciară că o poliţă nu a fost achitată la scadenţă”, ci pe toate celelalte tipuri de proteste care se pot manifesta.
Mi se pare interesantă semnificaţia etimologică a termenului, provenit din latinescul protestatari „a declara public”, cel care determină, cumva, oficializarea opiniei, afirmarea ei cu voce tare. Sinonimele utilizate cel mai des sunt a contesta, a blama, a condamna, a dezaproba, a dezminţi, a înfiera, a nega, a reproba, a respinge, a stigmatiza, a tăgădui, a crâcni, a murmura, a se împotrivi, a se opune. Regionalismele sună frumos auzului - a şuşta, a beşti -, asemenea şi arhaismele - a prerecui, a protestălui, a protestui, a remonstra, a răpşti.
Continuare »
© 2026 blog.ro-en.ro