Chiar dacă este lucrarea cea mai completă pe plan mondial a unei limbi de circulaţie internaţională, Oxford English Dictionary (OED) e posibil să dispară pentru totdeauna de pe rafturile bibliotecilor, întrucât volumele tipărite nu mai sunt viabile comercial. Editorii se tem că următoarea ediţie nu va mai apărea niciodată în format tipărit din pricina mărimii sale considerabile, numai o versiune online fiind viabilă şi accesibilă celor dedicaţi studiului limbii engleze. În acest moment, se are în vedere doar latura academică, deoarece cea de-a treia ediţie a faimosului dicţionar, estimată să acopere 40 de volume, a depăşit cu 20 de ani orarul stabilit.

Michael Proffitt, editorul-şef al OED, a spus că această capodoperă mamut se confruntă cu întârzieri pentru că „informaţia supraîncărcată” de pe internet încetineşte ritmul culegătorilor. Echipa formată din 70 de filologi, printre care se află şi lexicografi, etimologişti şi experţi în pronunţie, lucrează la cea mai recentă ediţie, cunoscută sub numele de „OED3”.

Michael Proffitt a mărturisit revistei „Country Life” că următoarea ediţie nu va fi finalizată până în 2034 şi este foarte posibil să fie oferită publicului în variantă online din cauza mărimii sale pantagruelice.

„Mare parte a primelor principii ale OED rămân în picioare, însă trebuie schimbat modul cum acesta se manifestă şi cum ajunge la public”, a declarat editorul în vârstă de 48 de ani din Edinburgh.

Lucrul la noua versiune, care în prezent numără 800.000 de cuvinte, este în desfăşurare din 1994. Prima ediţie, propusă spre apariţie în 1858 şi cu finalizarea în 10 ani, s-a întins pe durata a 70 ani.

„Deşi internetul a făcut accesul mai uşor”, a spus dl. Proffitt, „a dat naştere şi dilemelor privind informaţiile încărcate. În 1989, înregistram doar cuvintele care aveau o vechime de 5 ani în folosinţă înainte de a intra în dicţionar. Acum timpul a crescut la 10 ani pentru că există mult mai mult material de cercetat. Nu uităm nu doar la frecvenţă şi longevitate, dar şi la durata folosirii, un cuvânt odată înregistrat în dicţionar, nu mai iese niciodată. Este o înregistrare permanentă. Nu mă gândesc la el ca la un document pur lingvistic, ci ca la o parte componentă a istoriei sociale.”

Editorul a mai declarat şi că echipa lui care lucrează la definirea noilor intrări are o ţintă de 50 până la 60 de cuvinte pe lună, mai puţine decât în trecut, din pricina surselor mult mai vaste oferite de internet.

Dl. Proffitt a spus: „Când am început, în 1989, aveam o medie de 80 de cuvinte, pentru că nu existau computere pe birourile noastre, aşa că exista o limită legat de cantitatea cercetată. Biblioteca era sursa noastră principală.”

Provocărea căreia echipa sa trebuie să-i facă faţă a fost subliniată şi de editorul asociat, Peter Gilliver, care odată a petrecut nouă luni de zile revizuind definiţiile pentru „run”, în prezent fiind termenul cu cele mai multe definiţii din OED. „Auzim tot ceea ce se întâmplă în lumea limbii engleze din ultimii 500 de ani şi este asurzitor,” a declarat acesta publicaţiei New York Times.

Dacă noul dicţionar va fi tipărit – şi editorii de la Oxford University Press spun că o versiune tipărită va apărea doar dacă vor exista cereri suficiente la momentul respectiv – va cuprinde 40 de volume, dublul celei de-a doua ediţii, din 1989.

Aproape 300.000 de intrări ocupă cele 21.730 pagini ale cele de-a doua ediţii ale OED, care se vinde la preţul de 750 lire sterline şi are o versiune online din 2000, fiind accesat de mai mult de două milioane de ori pe lună.

Dl. Proffitt a spus că internetul a reprezentant o sursă vitală pentru lucrări de referinţă gigant cum e şi cazul OED. „Marile lucrări de referinţă îşi au viitorul în internet. Idea este de a face o legătură între contextul în care oamenii lucrează direct cu OED punând la dispoziţie informaţiile la momentul în care sunt necesare. Alte inovaţii planificate includ şi legarea OED de o secţiune „Historical Thesaurus” dezvoltat în ultimii 30 de ani de către o echipă din Glasgow. Oamenii vor în general să afle informaţii despre topică, nu doar despre termeni în sine, însă motoarele de căutare de pe internet sunt orientate către partea literară, ceea ce va permite cercetări în domenii despre care nu se ştia.”

Editorul a declarat că treaba lui este să fie descriptiv, şi nu prescriptiv, când vinde vorba de neologisme şi că unele cuvinte şi expresii au fost inventate de mai mult timp decât ne închipuim noi. „OMG, de exemplu, a fost consemnat pentru prima oară într-o scrisoare de la amiralul Fisher către Winston Churchill în 1917. Expresia to die for a fost folosită într-un roman din 1898, cu acelaşi sens ca cel din prezent. Uneori termenii demodaţi revin la modă.”

Primul dicţionar într-un format recunoscut a fost cel al lui Samuel Johnson, publicat în 1775 şi a rămas textul standard timp de 150 de ani până când, în 1879, OUP s-a înhămat la acest proiect. Primul OED a văzut lumina tiparului în secţiuni începând din 1884 şi încheindu-se în 1928. În pofida reputaţiei sale mondiale, OED nu a înregistrat niciodată profit, pentru că devotamentul său faţă de cercetările neîntrerupte se ridică la costuri de câteva milioane de lire sterline anual.