01 apr.
„God’s Grandeur” de Gerard Manley Hopkins
| The world is charged with the grandeur og God. It will flame out, like shining from shook foil; It gathers to a greatness, like the ooze of oil Crushed. Why do men then now not reck his rod? Generations have trod, have trod, have trod; And all is seared with trade; bleared, smeared with toil; And wears man’s smudge and shares man’s smel: the soil Is bare now, nor can foot feel, being shod. |
Lumea e încărcată cu măreţia lui Dumnezeu. Va arde cu flacără, ca folia care-n strălucire se zbate. Se adună în măreţie, ca seminţe pentru ulei sfărâmate. De ce oamenii maiul i-l recunosc aşa greu? Generaţii întregi zdrobiră, zdrobiră mereu; Totul ars de negoţ, mânjit de trudă, spurcat e; Poartă petele omului, mirosul cu el îl împarte: Ogorul e sterp, nici tălpile nu-l mai simt, încălţate. |
| And for all this, nature is never spent; There lives the dearest freshness deep down things; And though the last lights off the black West went Oh, morning, at the brown brink eastward, springs – Because the Holy Ghost over the bent World broods with warm breast and with ah! bright wings. |
Şi cu toate acestea, natura rămâne necheltuită; Prospeţime de preţ adânc în lucruri transpare; Ultimul licăr din negrul apus mai palpită Trecând, răsărind în zorii cu margini deschise-n culoare, Pentru că Sfântul Duh peste lumea-ndoită Cloceşte cu pieptul cald şi ah! aripi strălucitoare. |
| Gerard Manley Hopkins | traducere de Grete Tartler |