26 dec.
„God’s Grandeur” de Gerard Manley Hopkins
| The world is charged with the grandeur of God. It will flame out, like shining from shook foil; It gathers to a greatness, like the ooze of oil Crushed. Why do men then now not reck his rod? Generations have trod, have trod, have trod; And all is seared with trade; bleared, smeared with toil; And wears man‘s smudge and shares man‘s smell: the soil Is bare now, nor can foot feel, being shod. |
Lumea e încărcată cu măreţia lui Dumnezeu. Va arde cu flamă, ca folia care-n strălucire se zbate. Se adună în măreţie, ca seminţele pentru ulei sfărâmate. De ce oamenii maiul i-l recunosc aşa greu? Generaţii întregi zdrobiră, zdrobiră, zdrobiră mereu; Totul ars de negoţ, mânjit de trudă, spurcat e; Poartă petele omului, mirosul cu el îl împarte: Ogorul e sterp, nici tălpi nu-l simt, încălţate. |
| And for all this, nature is never spent; There lives the dearest freshness deep down things; And though the last lights off the black West went Oh, morning, at the brown brink eastward, springs— Because the Holy Ghost over the bent World broods with warm breast and with ah! bright wings. |
Şi cu toate acestea, natura rămâne necheltuită; Prospeţime de preţ adânc în lucruri transpare; Ultimul licăr din negrul apus mai palpită Trecând, răsărind în zorii cu margini deschise-n culoare, Pentru că Sfântul Duh peste lumea-ndoită Cloceşte cu pieptul cald şi ah! aripi strălucitoare. |
| Gerard Manley Hopkins | traducere de G. Tartler |