|
There came a ghost to Margret‘s door, With many a grievous groan, And ay he tirled at the pin, But answer made she none. |
Gemea un duh fără-ncetare La-al nopţii ceas ascuns Şi-n darn clintea din ivăr – Margret Nu vrea să-i dea răspuns. |
| Madame, you are of all beauty the shrine Within the circle of the mappamund; For as the crystal glorious you shine, And like ruby are your cheeks round. And therewith you’re so merry and jocund That at a revel when I see you dance, It is a salve for my every wound, Though you with me suffer no dalliance. |
Domniţă, tu, frumseţe minunată, Făr’ de pereche-n lumea cea rotundă, Precum cleştarul străluceşti curată, Şi-obrajii tăi rubine ştiu s-ascundă; Aşa zglobie eşti, aşa iocundă Încât a te vedea dansând sprinţar Balsam îmi e pe rana sângerândă, Măcar că tu de mine n-ai habar. |
| For though I fill a cask with tears of mine, Yet that woe may my heart not confound; Your demi-voice that so small you twine Makes my thought with joy and bliss abound. So courteously I go with love bound, That to myself I say, in penance, It suffices me to love you, Rosamund, Though you with me suffer no dalliance. |
Cu lacrimi chiar de umplu o covată În jale nu prea inima-mi se-afundă; Suava-ţi voce, dulce susurată, Îmi scaldă sufletu-n ferice undă. Aşa mă strânge-a dragostei za crudă Că mie zicu-mi, suferind amar: Destul că te iubesc eu, Rozamundă, Măcar că tu de mine n-ai habar. |
| Never did pike so wallow in galantine As I in love do wallow, and am wound, For which full oft I of myself divine That I am truly Tristan the second. My love will not grow cold or be unsound; I burn with amorous pleasure, at every chance. Do what you will, I will your thrall be found, Though you with me suffer no dalliance. |
N-a fost pe lume ştiucă-n sos muiată Ca mine-n apa dragostei afundă, Încât gândesc în sine-mi câteodată Că sunt al doilea Tristam sub osândă. Nu se răceşte-amoarea mea fierbândă; Ard veşnic în al dorului pojar. Tu fă ce vrei, eu slugă-ţi sunt preablândă, Măcar că tu de mine n-ai habar. |
| Geoffry Chaucer | traducere de Dan Duţescu |
| First Booke. Canto I. | Cartea întâia. Cântul I. |
| A gentle Knight was pricking on the plaine, Ycladd in mightie armes and silver shielde, Wherein old dints of deepe woundes did remaine, The cruell markes of many’ a bloody fielde; Yet armes till that time did he never wield. His angry steede did chide his foming bitt, As much disdayning to the curbe to yield: Full jolly knight he seemed, and faire did sitt, As one for knightly giusts and fierce encounters fitt. |
Un mândru Făt da pinteni peste plai, Înveştmântat în fier, cu scut de-arghir Pe care zimţi de răni adânci vedeai Tot semn de-ncrâncenate-mpotriviri; Fier nu purtase încă în turnir; Sirep fugaci, muşca zăbala grea Ne-nduplecat să rabde frâul-zbir; Frumosul Făt, ce falnic se ţinea Ca unul vrednic de-ncleştări, înfiorate prea. |
| And on his brest a bloodie Crosse he bore, The deare remembrance of his dying Lord, For whose sweete sake that glorious badge he wore, And dead, as living, ever him ador’d: Upon his shield the like was also scor’d, For soveraine hope which in his helpe he had. Right faithfull true he was in deede and word, But of his cheere did seeme too solemne sad; Yet nothing did he dread, but ever was ydrad. |
Purta pe pieptu-i cruce sângerie, Drag suvenir murindului Domn sfânt, Şi-n dragul Lui purta el crucea vie. Drag sus în cer, precum şi pe pământ. Pe scut acelaşi semn şi-a fost săpând, Nădejde-naltă-n naltul ajutor; Cinstit era în faptă şi-n cuvânt, Dar chipu-i prea înnegurat de-un nor; El cel mereu temut, ci nicicând temător. |
| Upon a great adventure he was bond, That greatest Gloriana to him gave, (That greatest Glorious Queene of Faery lond) To winne him worshippe, and her grace to have, Which of all earthly thinges he most did crave: And ever as he rode his hart did earne To prove his puissance in battell brave Upon his foe, and his new force to learne, Upon his foe, a Dragon horrible and stearne. |
Cu mare faptă se ştia dator Domniţei Gloriana cea crăiasă, Regina-n glorii-a Ţării Zânelor ‒ Lui slavă, şi-al ei har să-şi dobândească, Cea mai râvnită-avere pământească; Şi tot gonind, gonind, simţea ardoare Mult să străluce-n luptă voinicească Frângând vrăjmaş, ca braţul să-şi măsoare, Frângând vrăjmaş, Balaur, fiară-ngrozitoare. |
| Edmund Spenser | traducere de Dan Duţescu |
| Shattered are the high statutes of heaven, which were created to endure eternally; for I see that the seven shining gods can wail and weep and suffer, even as a mortal creature on earth. Alas! Where can this come from? I die almost with fear at this aberration. By the eternal word it was determined of yore that not a drop of tears should escape down from the fifth circle; but now Venus so weeps in that her sphere that she will drown us on earth. |
Sfărâmate sunt cereştile dreptăţi Ce s-au durat ca-n veci să dăinuiască, De văd cum cele şapte zeităţi Plâng, jeluie şi stau să pătimească Precum acei din stirpea pământească. Vai, unde-şi are-asemeni fapt izvor? E-anapoda, iar eu de groază mor. Statornicit din veci a fost, se zice, Ca dintr-a cincea sferă nu cumva Un strop de lacrimă în jos să pice. Dar plânge Venus azi în sfera sa Încât în lacrimi ne va îneca. |
| The smoke upon your Altar dies, The flowers decay, The Goddess of your sacrifice Has flown away. What profit then to sing or slay The sacrifice from day to day? |
Pe-altarul vostru fumul scade Şi crinii pier – A jertfei voastre zeitate S-a dus la cer. La ce bun dar a-i hărăzi Prinos de imunri, zi de zi? |
| „We know the Shrine is void,” they said, „The Goddess flown— „Yet wreaths are on the altar laid— „The Altar-Stone „Is black with fumes of sacrifice, „Albeit She has fled our eyes. |
Ei zis-au: „Ştim că nimenea În templu nu-i – Dar crini se pun pe lespedea – altarului Ce-l înnegrim cu-al jertfei fum, Măcar că Ea lipseşte acum. |
| „For, it may be, if still we sing „And tend the Shrine, „Some Deity on wandering wing „May there incline; „And, finding all in order meet, „Stay while we worship at Her feet.” |
Căci, poate, tot nălţând cântare, Şi tot slujind, Un Zeu cu aripi rătăcitoare Va simte jind De-a se opri, spre-a ne lăsa Să ne smerim la glezna Sa. |
| Rudyard Kipling | traducere de Tudor Dorin |
| To you, my purse, and to no other creature I lament, for you are my lady dear. I am so sorry now that you are light! Surely, unless you make me heavier cheer, I may as well be laid upon my bier. Therefore unto your mercy thus I cry: Be heavy again, or else surely I must die. |
Doar ţie, nu altcui, o, punguşoară, Mă jelui eu, căci, doamnă, dragă-mi eşti! Mi-i greu că mi te afli-aşa uşoară, Căci negreşit, de nu mi te-mplineşti, Mă şi văd rămăşiţe pământeşti; Drept care milei tale strig de zor: Fii iarăşi grea, căci altfel iaca mor! |
| Promise this day, before it may ever be night, that I may hear the blessed clanking of you, or see your color like the bright sunshine, that never yet has had a peer in terms of yellowness. You are my life, only you, queen of content and of good company, steers my heart, be heavy again, or else surely I must die. |
Catadicseşte astăzi până-n sară S-aud cum iar ferice zornăeşti, Sau soare să-ţi văd chipul, foc şi pară, Mai galben cum pe lume nu găseşti. Tu cârma inimii şi viaţa-mi eşti, Regină, suflet bun, alinător: Fii iarăşi grea, căci altfel iaca mor! |
| Now, purse, who are to me my life’s one light, my life’s one savior, down in this world here, help me out of this city through your might, since you refuse to be my treasurer. For I am clipped like priest or an austere monk. But yet I pray you of your courtesy, be heavy again, or else surely I must die. |
Tu ce lumină-a vieţii mi-ai fost doară Şi mântuire-n caznele lumeşti, Ajută-mă din târg s-ajung la ţară, Când văd c-a-mi fii vistiernic nu voieşti; Mi-s ras ca scăfîrliile popeşti. Ci tot mă rog de tine arzător: Fii iarăşi grea, căci altfel iaca mor! |
| Lenvoy de Chaucer | Lenvoy de Chaucer |
| O conqueror of the isle of Brut’s Albion, who, through your lineage, are King of it, and our free choice, this song to you I send; set your mind, you who can all our woes amend, upon this little flower from Helicon. |
O,-învingător în Albion, ca Brut, Tu cuvenit alesul când te-am vrut Monarh, închinu-ţi stihurile mele; Iar tu ce poţi să mântui orice rele, Ascultă şi suspinul meu gemut! |
| Geoffrey Chaucer | traducere de Dan Duţescu |
© 2026 blog.ro-en.ro