18 iul.
Tare
Un deal care ridică dificultăţi mai aparte 
Arhiva categoriei 'Traduceri'
17 iul.
„Widow McFarlane” de Edgar Lee Masters
| I was the Widow McFarlane, Weaver of carpets for all the village. And I pity you still at the loom of life, You who are singing to the shuttle And lovingly watching the work of your hands, If you reach the day of hate, of terrible truth. For the cloth of life is woven, you know, To a pattern hidden under the loom i A pattern you never see! And you weave high-hearted, singing, singing, You guard the threads of love and friendship For noble figures in gold and purple. And long after other eyes can see You have woven a moon-white strip of cloth, You laugh in your strength, for Hope o’erlays it With shapes of love and beauty. The loom stops short! The pattern’s out! You’re alone in the room! You have woven a shroud! And hate of it lays you in it! |
Eu am fost văduva McFarlane, Ţesătoarea de covoare pentru tot oraşul. Mi-e milă de voi cei de pe estrada vieţii Care cântaţi prin mijloacele de transport, Care vă delectaţi cu creaţia mâinilor voastre Şi pe care vă va ajunge ziua mâniei, ziua îngrozitorului adevăr. Vă spun, hainele vieţii sunt ţesute După o matrice ascunsă sub ceea ce se află la vedere – O urzeală pe care nu o percepeţi niciodată! Dar voi împletiţi cu inimă încrezătoare, cântând, cântând, Voi protejaţi în firele dragostei şi prieteniei Figuri nobile, din aur şi din purpură. Şi, mult după ce alţi ochi au putut să vadă, Voi aţi ţesut o pânză albă ca luna Şi râdeţi în plinătatea puterii voastre, pentru că Speranţa o acoperă Cu formele iubirii şi ale frumuseţii. Dar într-o zi partea vizibilă se şterge! Secretul lucrării iese la lumină, Esti singur în cameră! Ai ţesut o învelitoare Sub care ura te absorbe. |
| Edgar Lee Masters | traducere de Petru Dimofte |
10 iul.
„Requiescat” de Dorothy Parker
| Tonight my love is sleeping cold Where none may see and none shall pass. The daisies quicken in the mold, And richer fares the meadow grass. |
Aseară iubirea mea a plecat dintre vii Unde nimeni nu trece şi nimeni n-o vede. Din trup îi vor răsări garoafe sângerii Şi iarba verii va creşte pururea verde. |
| The warding cypress pleads the skies, The mound goes level in the rain. My love all cold and silent lies- Pray God it will not rise again! |
Prin frunze, la cap, îi plânge vântul când trece Şi-i nivelează groapa ploaia care cerne. Iubirea mea astăzi e tăcută şi rece. Ţine-o în criptă, Doamne! Regrete eterne. |
| Dorothy Parker | traducere de Petru Dimofte |
03 iul.
„Poetul” de Lucian Blaga
| Întru pomenirea lui Rainer Maria Rilke | In memory of Rainer Maria Rilke |
| Prietenă, să nu mai rostim zădarnicul sunet cu care-l chemau muritorii! Astăzi, vorbind pentru toţi el nu are chip şi nu are nume — poetul! Viaţa lui mult ne-a mirat, ca un cântec cu tulbure tâlc, ca un straniu eres. În ani de demult poetul, cuvântul strivindu-şi, a îndurat năpastele toate cu bărbăţie şi cele mai mari, cele mai crunte dureri, şi le-a stins în muntele singurătăţii, ce şi-a ales. Când la un semn s-au surpat albăstrimile cerului, şi minutarele vremii treceau ca tăişuri prin toată făptura, în anii aceia, poetul voi să uite de semeni şi vatră. În anii cumplitelor pâcle când pământenii cu sfânta lor omenie şi carne s-au destrămat fără număr, şi viaţa — atâta s-a stins de-ar fi fost, vai, tocmai deajuns ca duhul să prindă trup pe pământ. Poetul, cu numele şters şi pierdut, s-a retras sub pavăza muntelui, făcându-se prieten înaltelor piscuri de piatră. Şi neajuns, neclintit, a rămas în jurul destinului flancat de albe şi negre solstiţii mare şi singur. Nu l-a ucis amarnica grijă din vale, nici gândul că Dumnezeu răpitu-şi-a singur putinţa-ntrupării. Nu l-au răzbit nici tunetul din depărtări, nici tenebrele. Şi nu l-a schimbat în cenuşă fulgerul care i-a fost pentr-o clipă oaspete-n prag. Mereu îşi dă sieşi cuvântul şi pasul său era legământ. |
Let‘s not say again, my Friend, that useless word mortal men spoke of him. Today, speaking for us all the poet has neither face nor name. His life astonished us like a song beyond all understanding like a strange heresy. In years gone by the poet, stifling his own voice bore like a man the greatest, fiercest, sorrows suppressed on the mountain of loneliness he chose. When at a sign the blue quiet of the skies gave in and the hands of the clock pierced him like knives in those years the poet wanted to forget his fellow men. In the years of terrifying mists when those who lived on earth with their holy humanity and flesh perished numberless alas so much life perished it would have been just enough for the spirit to come down to us as flesh. The poet, nameless, lost, retreated under the shield of the mountains and made himself a friend of the high stone peaks. He was still there, unreached, a plaything of destiny side by side with black and white solstices great and alone. He was not killed by bitter worries from the valley nor by the thought that God had lost His own strength to become man. He was not conquered by the distant thunder nor by the shadow. He was not turned to ashes by the lightning which for a moment was his guest. He always gave his word every step swore an oath. |
26 iun.
„Ernest Hyde” de Edgar Lee Masters
| My mind was a mirror: It saw what it saw, it knew what it knew. In youth my mind was just a mirror In a rapidly flying car, Which catches and loses bits of the landscape. Then in time Great scratches were made on the mirror, Letting the outside world come in, And letting my inner self look out. For this is the birth of the soul in sorrow, A birth with gains and losses. The mind sees the world as a thing apart, And the soul makes the world at one with itself. A mirror scratched reflects no image— And this is the silence of wisdom. |
Mintea mea era o oglindă; Ea vedea ceea ce vedea, ştia ceea ce ştia. În tinereţe mintea mea era doar o oglindă Într-o rapidă maşină zburătoare, Care prindea şi pierdea bucăţele din peisaj. Apoi, cu timpul, Crăpături mari au apărut în oglindă, Lăsând lumea de afară să intre înăuntru Şi lăsând sinele să privească în afară. Astfel se naşte sufletul, în durere, O naştere cu câştiguri şi cu pierderi. Mintea vede lumea ca pe un lucru aparte, Dar sufletul simte lumea de-o esenţă cu el. O oglindă crăpată nu reflectă imagini – Şi aceasta este tăcerea înţelepciunii. |
| Edgar Lee Masters | traducere de Petru Dimofte |