Arhiva categoriei 'Ştiri'

26 feb.

Limbajul iubitorilor de tehnologie pătrunde tot mai mult în dicţionare

Cultura contemporană şi mijloacele de comunicare în masă continuă să influenţeze limba engleză, iar printre noile cuvinte adăugate în Dicţionarele Oxford se numără “tweetable” (potrivit pentru a fi postat pe site-ul de socializare Twitter), “social sharing” (nevoia oamenilor de a împărtăşi pe Internet evenimente ale vieţii de zi cu zi), “gossip mill” (propagarea bârfelor) şi “friend zone” (descrie o situaţie în care există o relaţie platonică între două persoane, una dintre ele având însă un interes romantic sau sexual nedeclarat faţă de cealaltă). Au mai fost incluşi în această ediţie şi “cruft” (software prost conceput sau nedorit), “dumbphone” (telefon mobil clasic, căruia îi lipsesc funcţionalităţile avansate caracteristice unui smartphone), “touchless” (se referă la dispozitive de control ale gesticii, cum ar fi kitul “Kinect” de la Microsoft, care foloseşte o cameră video pentru a interpreta mişcările corpului în timpul jocurilor), “SSD” şi “FOSS”.

Fiecare cuvânt şi expresie nouă adăugate de Oxford, după o evaluare riguroasă, fie că sunt sugerate de public, fie de către echipa proprie. Dacă cuvântul sau expresia sunt folosite doar de un anumit segment al populaţiei, de exemplu adolescenţii, este descalificat.

Continuare »

05 feb.

Folosirea unui dicţionar tipărit este o abilitate pe cale de dispariţie

Dezvoltarea internetului a condus şi la abilitatea de a folosi un dicţionar sau o enciclopedie online pentru a verifica semnificaţia, ortografia şi pronunţia cuvintelor. Pe de altă parte, utilizarea clasicelor echivalente tipărite este cale de dispariţie, după cum arată un studiu recent.

De asemenea, internetul aduce şi sfârşitul unor activităţi precum realizarea unui album foto plin de amintiri sub formă fizică, trimiterea de cărţi poştale din vacanţă sau adunatul în jurul televizorului cu familia, acestea pierzând tot mai mult teren în favoarea reţelelor sociale şi a televiziunii pe internet.

Continuare »

29 ian.

Competenţe pentru traducerea asistată de calculator

O traducere adecvată este esenţială pentru o înţelegere corectă şi astfel este posibil un dialog viabil sau o negociere de succes la nivelul instituţiilor sau al mediului de afaceri de la nivel european şi internaţional. Totodată, traducerea inadecvată a legislaţiei sau a jurisprudenţei poate conduce la neînţelegeri care atrag răspunderea instituţiilor în cauză.

Plecând de la necesitatea formării de competenţe specifice în domeniul traducerii şi reviziei de texte de specialitate complexe, ce a reieşit din contactul cu mediul de traduceri din România, cu instituţiile europene, precum şi cu mediul universitar, Institutul European din România (IER) a demarat încă din 2010 acest program.

Continuare »

22 ian.

English for Public Speaking

Centrul de Limbi Străine A_BEST organizează workshop-ul „English for Public Speaking” vineri, 15 februarie 2013, prin care cursanţii vor învaţă cum să redacteze şi să susţină discursuri în limba engleză, menite să informeze şi să atragă atenţia ascultătorilor.

Tematicile pe care trainerii A_BEST le vor aborda în cadrul workshop-ului includ: pregătirea şi structura discursului, suportul vizual, prezentări verbale şi vizuale, relaţia cu auditoriul, limbajul trupului, feedback şi evaluare etc.

Continuare »

15 ian.

English for E-mails

Redactarea unui e-mail eficient în limba engleză nu depinde doar de corectitudinea textului pe care dorim să îl transmitem, ci şi de modalitatea prin care construim mesajul, astfel încât acesta să aibă un impact asupra persoanelor cu care vrem să comunicăm. De aceea, adultii interesaţi să înveţe cum să scrie un e-mail eficient şi convingător în limba engleză se pot înscrie la workshop-ul „English for E-mails”, organizat de Centrul de Limbi Străine A_BEST, în 1 februarie 2013, la sediul său din Bld. Dacia, nr. 39, etajul 2 (zona Piaţa Romană – lângă ASE).

„Workshop-ul se adresează celor care doresc să dobândească sau să-şi îmbunătăţească limbajul necesar pentru redactarea unor e-mailuri eficiente şi convingătoare în limba engleză,” a declarat Nicoleta Stroie, Coordonator Cursuri Corporate în cadrul Centrului de Limbi Străine A_BEST. „Totodată, cei care vor participa la workshop vor învaţă, cu ajutorul unor activităţi practice, cum să stabilească o întâlnire de afaceri via e-mail, dar şi cum să solicite o informaţie de care au nevoie,” a mai precizat aceasta.

Tematicile pe care trainerii A_BEST le vor aborda în cadrul workshop-ului „English for E-mails” includ: tipuri de e-mail, expresii pentru structurarea unui e-mail, noţiuni despre registrele lingvistice etc.

Workshop-ul „English for E-mails” are loc vineri, 1 februarie 2013, între orele 16:30 – 20:30, iar la curs se pot înscrie maximum 10 participanţi, care cunosc limba engleză la un nivel intermediar (B1-2, cf. CEF).

Pentru mai multe informaţii, puteţi scrie la [email protected] sau puteţi telefona la 0762.274914.

25 dec.

Cei 12 termeni care definesc anul 2012

Collins Dictionary a selecţionat 12 termeni, câte unul pentru fiecare lună, care şi-au jucat rolul în definirea anului 2012. Lista finală – încheiată după ce publicul şi-a trimis sugestiile – reflectă poveştile cele mai importante şi tendinţele din acest an, cu evenimente cum ar fi Jocurile Olimpice, jubileul de diamant al Reginei Angliei şi alegerile din SUA.

Editorul a declarat că nu toţi termenii vor avea longevitatea necesară pentru a fi acceptaţi în varianta tipărită a dicţionarului Collins şi a adăugat că termenii trimişi la CollinsDictionary.com arată că site-ul a devenit un forum de discuţie a noilor termeni folosiţi pentru a descrie evenimente şi tendinţe actuale.

Continuare »

© 2026 blog.ro-en.ro